Publicat: 4 Mai, 2018 - 19:37
Share
Și chiar construirea de locuințe sociale

Două hotărâri care vizează achiziția de locuințe pentru cadre medicale și achiziția unui teren pentru construcția de locuințe sociale, au fost aprobate astăzi de Consiliul General al Municipiului București (CGMB), la propunerea Primarului General, Gabriela Firea.

Astfel, procedurile de identificare a locuințelor pentru cadre medicale și de negociere a achiziționării lor vor fi realizate la nivelul unei comisii  mixte, formate din specialiști ai Primăriei Capitalei și 7 consilieri generali ai Municipiului București. Este vorba despre locuințe de serviciu destinate cadrelor medicale care își desfășoară activitatea în cadrul spitalelor  aflate  în subordinea Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București. Ulterior, achiziția locuințelor va fi supusă aprobării CGMB.

În prezent, există solicitări pentru 406 apartamente și 94 de garsoniere din partea a 19 unități sanitare aflate în subordinea ASSMB. Acordarea de locuințe de serviciu pentru această categorie profesională poate contribui la reducerea deficitului de specialiști în cadrul acestor unități.

În cazul locuințelor sociale, hotărârea aprobată astăzi vizează constituirea unei comisii pentru demararea procedurilor de negociere pentru achiziționarea terenului în suprafață de 60.674,38 mp situat în Strada Vâlsănești nr.1A, sector 3. Comisia va fi alcătuită din specialiști ai Primăriei Capitalei și 7 consilieri generali ai Municipiului București. Locuințele vor fi destinate categoriilor sociale defavorizate ca nu își permit cumpărarea unei locuințe de pe piața liberă.

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: