28 mai 2022

Primăria Capitalei: Consilierii generali, convocați de urgență pentru a debloca proiectele Bucureștiului

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Măsură fără precedent la Primăria Municipiului București. La inițiativa lui Daniel Băluță, Primarul Sectorului 4, grupul consilierilor generali PSD au convocat o ședință extraordinară a Consiliului General al Municipiului București (CGMB). Aceștia susțin că în prag de iarnă, Capitala este blocată din cauza intereselor politice, iar cei care au cel mai mult de suferit sunt cetățenii.

Primarul Sectorului 4 (cel mai votat primar din București la ultimele alegeri locale) acuză direct anumite interese care pun în pericol dezvoltarea Bucureștiului:

”Da, am depus, astăzi, solicitarea convocării Consiliului General al Capitalei. De prea mult timp, mari proiecte de infrastructură sunt blocate în Sectorul 4 din cauza încăpățânării oarbe a unor politicieni care refuză să le ofere oamenilor șansa unor condiții de viață mai bune. Când în joc e calitatea vieții cetățenilor, interesele personale sau politice nu au ce căuta pe masa deciziilor. Nu mai putem accepta ”bețele în roate” care ne sufocă orașul prin lipsa de soluții. PSD are soluții și cere deblocarea urgentă a proiectelor de anvergură în București.”, susține Daniel Băluță.

Primarul Sectorului 4 susține că nu știe dacă inițiativa lui va avea și sorți de izbândă, dar e de părere că este vorba de un Apel la responsabilitate pentru cei care nu înțeleg încă faptul că bucureștenii își doresc rezultate de la cei aleși și nu anchilozarea într-o administrație blocată total:

”Am încredere că apelul nostru, exemplul nostru vor fi susținute, cu responsabilitate, de către cei care înțeleg că oamenii își pierd răbdarea cu o administrație inertă, incapabilă să dea măcar undă verde soluțiilor concrete pentru modernizarea Capitalei României.”, a concluzionat Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.