Publicat: 17 Septembrie, 2019 - 13:15

Primăria Capitalei a prelungit cu două luni termenul de valabilitate a eco-voucherelor de 9.000 de lei, care se acordă în schimbul casării unui autovehicul uzat. 

„În cadrul Programului s-au acordat un număr total de 4.194 de eco-vouchere, iar în acest moment ne aflăm în etapa de decontare a eco-voucherelor utilizate în cadrul unităţilor comerciale participante de către beneficiari. Având în vedere că în perioada mai-iulie 2019 au fost utilizate în cadrul unităţilor comerciale la Program doar 2/3 din totalul de eco-vouchere şi că beneficiarii se găsesc în situaţia în care perioada de timp cuprinsă între comanda şi livrarea unui autoturism nou să depăşească, în anumite situaţii, perioada de valabilitate a eco-voucherelor şi dat fiind faptul că luna august este perioada de concedii, s-a constatat o scădere a utilizării eco-vocuherelor de către beneficiari, perioada scurtă de timp rămasă până la expirarea termenului de valabilitate, 30.09.2019; considerăm că se impune prelungirea termenului de valabilitate a eco-vocuherelor cu încă 2 luni, respectiv până la data de 30.11.2019, aspect ce conduce la prelungirea perioadei de decontare a acestora până la 30.04.2020”, se arată în proiectul de hotărâre votat marţi.

Tag-uri Institutii: