Publicat: 3 Aprilie, 2020 - 13:58
Share

Echipa Operei Comice pentru Copii continuă să le fie aproape copiilor, prin spectacolele şi emisiunile proprii difuzate online pe aplicaţia Opera Copiilor (operacomica.ro), iar de la începutul lunii aprilie aduce în premieră un alt gen de campanie prin care doreşte să păstreze legătura cu spectatorii fideli prin soluţii care să asigure şi funcţionarea instituţiei, astfel să se adapteze situaţiei actuale. Practic, această campanie este una de susţinere a activităţii Operei Comice pentru Copii, construită printr-o poveste care se va dezvolta zi de zi.

Campania "Căpşunariul Copiilor" presupune achiziţionarea unui dispozitiv original, plin cu căpşuni ecologice, plantate şi îngrijite de oameni din echipa Operei Comice pentru Copii. Fiecare căpşunariu este unic, un adevărat personaj, care aşteaptă să-şi primească numele de la cel care îl adoptă. El poate fi luat acasă din primul moment sau oricând pe parcursul anului, dar există şi varianta ca personajul drăgălaş să fie păstrat şi îngrijit în Grădina Operei Comice pentru Copii. De asemenea, copiii vor primi veşti despre prietenul lor şi aventurile sale din Căpşunariul Copiilor, despre cântecele de la şcoala căpşunilor sau poeziile recitate pentru CapşuMama şi CapşuTata. În urma brainstormingului cu întreaga echipă a OCC, proiectul "Căpşunariul Copiilor" a devenit un subiect în jurul căruia s-a născut o nouă lume, a căpşunilor. Totul a pornit de la faptul că, în Evul Mediu, căpşuna reprezenta dragostea între popoare şi a fost considerată un simbol al bunătăţii şi înţelegerii reciproce. Căpşunile primite în dar echivalau cu declaraţii de pace şi apreciere.

Echipa noastră va ţine legătura cu Micii Grădinari prin poveşti, provocări, balade şi poezii, astfel încât Căpşunariul Copiilor să devină o activitate care să ocupe timpul petrecut acasă, în mod util, constructiv, ecologic, educativ şi, mai ales, cultural.

"Campania îşi doreşte să pună în prim plan pasiunea unei echipe care nu se lasă învinsă de greutăţile momentului şi care încearcă să găsească soluţii cât mai diverse şi mai originale pentru a continua să transmită online spectacole şi emisiuni, spre satisfacerea nevoii de cultură, de frumos, a miilor de copii din ţară şi străinătate. O echipă care ştie că doar unindu-şi forţele poate trece peste greutăţile momentului, pentru ca mai târziu să îşi continue activitatea artistică şi educativă, trebuie să fie inovativă, energică şi dedicată jocului şi creativităţii. În plus, căpşunile sunt preferatele mele şi sunt sigură că se numără şi printre favoritele copiilor", a declarat Felicia Filip, managerul Operei Comice pentru Copii.

Comenzile pentru "adopţia" unui Căpşunariu se pot face prin e-mail, la adresa [email protected] sau prin mesaj privat pe pagina de Facebook a Operei Comice pentru Copii. În funcţie de varianta aleasă, Căpşunariul poate ajunge în casele micilor spectatori, prin curieri, sau poate rămâne în grija echipei OCC, până când va putea fi ridicat personal. Căpşunariul poate fi achiziţionat în trei variante: CăpşuTata, cu 12 cuiburi de căpşuni, pentru 399 de lei; CăpşuMama, cu 8 cuiburi de căpşuni, pentru 299 de lei; CăpşuBebe, cu 4 cuiburi de căpşuni, pentru 169 de lei. Preţul reprezintă atât valoarea materialelor utilizate pentru construcţia produsului, cât şi un sprijin pentru activitatea Operei Comice pentru Copii, atât de puţin previzibilă din punct de vedere financiar, în aceste momente.

Să uităm de greutăţile momentului şi să ne bucurăm împreună de joc, pe Planeta Căpşunilor!

Opera Comică pentru Copii este o instituţie publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii încearcă să-i apropie pe cei mici de artă şi cultură, atât prin spectacole de calitate - operă, balet, musical, concerte - lecţie, operetă, teatru muzical, cât şi prin diverse proiecte conexe inovatoare precum festivaluri de vară şi de iarnă, "Atelierele Micul Artist", "Magazinul OCC", "În Spatele Cortinei", "Escape Room", "Games Room", "Petrecere de ziua de naştere", "Aventura parc", "Abonamente", "Voluntariat", "Aplicaţia Opera Copiilor" etc.

Tag-uri Nume: