15 august 2022

Primăria Municipiului Bucureşti a atribuit contractul pentru repararea acoperişului retractabil al Arenei Naţionale

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Primăria Municipiului Bucureşti a atribuit contractul pentru repararea acoperişului retractabil al Arenei Naţionale, deteriorat din cauza faptului că acesta nu a fost operat în mod corespunzător şi de personal specializat.

Contractul a fost încheiat în urma procedurii de achiziţie publică lansată în SEAP de Primăria Capitalei, iar societatea câştigătoare este AUROCON ROMANIA SRL.

Prin această procedură, stadionul va beneficia de servicii de reparaţii, mentenanţă şi întreţinere pentru acoperişul retractabil şi tabela electronică, precum şi alte servicii asociate, precum servicii de instruire a personalului autorizat pentru administrarea şi operarea Arenei Naţionale, care va fi instruit pentru întreţinerea şi operarea acoperişului retractabil şi a cubului video.

În baza contractului, acoperişul va fi operat doar de personal calificat şi instruit, iar mentenanţa preventivă şi reparaţiile vor asigura integritatea acestuia şi buna funcţionare în perioadele de exploatare.

AUROCON ROMANIA SRL are peste 25 de ani de activitate în domeniu şi a realizat proiecte internaţionale importante precum automatizarea acoperişurilor mobile pentru Stadionul BC Place – Vancouver, Canada, Dubai Mall – Dubai, Emiratele Arabe Unite, castelul Josefsburg – Kufstein, Austria, arenele de tenis Rothenbaum – Hamburg, Germania.

Contractul este valabil până la sfârşitul anului, cu posibilitatea de prelungire prin act adiţional pentru 4 luni în anul 2023, iar valoarea acestuia este de aproximativ 1,9 milioane lei fără TVA.

Direcţia de Presă
05 august 2022

Sursa foto Pixabay