28 mai 2022

Primăria Municipiului Focşani a depus cereri de finanţare de peste 100 milioane lei pe Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Primăria Municipiului Focşani a depus un număr de 14 cereri de finanţare, în valoare de aproximativ 104 milioane lei în cadrul Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”.

Toate proiectele propuse vizează refacerea infrastructurii stradale, printre acestea numărându-se mai multe străzi din Focşani, precum cele din cartierul Bahne, str. Gh. Doja, fdt. Gheorghe Doja, str. Legumelor, str. Plantelor, str. Vasile Parvan, str. Bahne, din cartierul Gară, str. Timiş, str. Nicolae Bălcescu, str. Predeal (tronson cuprins între str. Ion Creangă şi str. Grigore Ionescu), şi str. Magazia Gării, dar şi unele care fac parte din cartierul Mândreşti – str. Islaz, str. Eternităţii, str. Bălţi (începând de la intersecţia cu str. Izvor), fdt. Făget, str. Mieilor, str. Cărpiniş, fdt. Nuferilor, str. Sălcioarei şi str. Drumuşor.
De asemenea, prin proiectele depuse vor fi reparate şi modernizate parcările de pe str. Panduri şi str. 8 Martie.

Lista completă a investiţiilor pentru care Primăria Municipiului Focşani a solicitat finanţare prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny” poate fi consultată mai jos:

Nr. crt.
Denumirea obiectivului de investiţii

Valoare totală

Valoare bugetul de stat

Valoare bugetul local
(lei, inclusiv TVA)

1 Refacere infrastructură străzi, sistematizare verticală şi spaţii verzi Cartier Mândreşti – str. Islaz, str. Eternităţii, str. Bălţi (începând de la intersecţia cu str. Izvor), fdt. Făget, str. Mieilor, str. Carpiniş, fdt. Nuferilor, str. Sălcioarei şi str. Drumuşor

10.883.648,86
10.485.113,28
398.535,58

2 Refacere infrastructură străzi, sistematizare verticală, str. Viilor, refacere covoare asfaltice carosabile şi amenajare parcări str. Frunzei, str. Nordului, str. Prosperităţii, reparaţii şi aşternere covor asfaltic carosabil str. Rovine

10.966.352,59
10.698.544,72
267.807,87

3 Refacere infrastructură străzi, sistematizare verticală str. Răzoare, str. Zboina, str. Păcii, str. Virtuţii, str. Grădinari, str. Dorobanţi, str. Târgului, str. Slt. Varvarici Doru

9.693.499,40
9.328.527,20
364.972,20

4 Refacere infrastructură stradală şi parcări adiacente străzilor Maior Gheorghe Pastia, Mihail Kogalniceanu, Cuza Vodă – PT8

2.820.181,41
2.742.117,41
78.064,00

5 Refacere infrastructură străzi, sistematizare verticală şi spaţii verzi str. Războieni (trotuare si parcări), str. Aviator Muntenescu, str. Muncii, str. Ghe. Asachi, str. Profesor Caian, Aleea Crinului, str. Milcov (tronson intersecţie poartă acces Remat), fdt. Dionysos

8.205.575,75
7.914.725,47
290.850,28

6 Refacere infrastructură str. Alecu Sihleanu şi fundătura, str. Maior Gh. Şonţu şi fundătura, str. Aleea Aviatorilor, Aleea Cuza Vodă şi fundătura

8.549.158,07
8.366.364,13
182.793,94

7 Refacere infrastructură străzi, sistematizare verticală str. Prof. Constantin Stere, str. Ecaterina Varga, str. Bujor, str. Agriculturii, str. Mureşului, str. Cernei, str. Dogăriei, str. Crişana, str. Greva de la Griviţa

12.096.905,18
11.891.152,13
205.753,05

8 Refacere infrastructură străzi, sistematizare verticală, str. Făgăraş, str. Ghe. Potop, str. Ghioceilor, str. Argeş, str. Dinicu Golescu, str. Zorilor, Piaţa Victoriei

8.399.198,43
8.085.428,75
313.769,68

9 Refacere trotuare, alei, parcaje şi covor asfaltic – strada Mare a Unirii

6.167.769,24
5.991.649,24
176.120,00

10 Refacere infrastructură străzi, sistematizare verticală str. Timiş, str. Nicolae Bălcescu, str. Predeal (tronson cuprins între str. Ion Creangă şi str. Grigore Ionescu) şi reparaţii şi aşternere covoare asfaltice carosabil str. Magazia Gării

3.363.702,23
3.195.916,94
167.785,29

11 Refacere infrastructură străzi, sistematizare verticală, parcări, spaţii verzi şi accese pentru str. Nicolae Iorga, str. Oituz (tronson între str. Mărăşti şi str. Duiliu Zamfirescu), str. Mioriţa, str. Ştefan cel Mare, str. Eroilor, str. Vămii

4.627.673,70
4.530.469,87
97.203,83

12 Refacere infrastructură străzi, parcări, alei, iluminat, irigaţii, supraveghere video, canalizaţii reţele curenţi slabi – str. Carpaţi, str. Constituţiei, str. Plevnei, str. Mitropolit Varlaam (tronson Bd. Unirii şi str. Bucegi)

10.579.169,68
10.387.767,47
191.402,21

13 Parcări adiacente str. Panduri şi str. 8 Martie

3.731.845,27
3.550.477,04
181.368,23

14 Refacere infrastructură străzi, sistematizare verticală str. Gh. Doja, fdt. Ghe. Doja, str. Legumelor, str. Plantelor, str. Vasile Parvan, str. Bahne.

4.058.469,09
3.855.193,48
203.275,61

Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Focşani