Publicat: 4 Februarie, 2015 - 20:55
Share

Primăria Sectorului 3, prin Direcția Generală Impozite și Taxe Locale (DGITL), cu sprijinul Visa Europe şi Banca Transilvania, derulează în perioada 1 ianuarie - 31 martie 2015 cea de-a patra ediţie a campaniei de promovare a plăţii taxelor şi impozitelor locale pe ghiseul.ro, continuând astfel iniţiativele demarate în 2013. 

Campania tradiţională desfăşurată sub sloganul „Plăteşte-ţi taxele şi impozitele pe ghiseul.ro și ai numai de câștigat!” susţine acţiunile derulate în perioada 1 august 2013 – 31 decembrie 2014, prin care contribuabilii din Sectorul 3 au fost încurajaţi să-şi activeze datele de acces (utilizator şi parolă) şi să îşi plătească taxele şi impozitele locale cu cardul pe ghiseul.ro.

În cadrul campaniei din acest an, contribuabilii care îşi plătesc obligaţiile fiscale pe ghiseul.ro cu cardul Visa până la data de 31 martie sunt înscrişi automat în tragerile la sorţi lunare pentru câştigarea uneia dintre cele trei tablete Samsung Galaxy Tab 4 T235. 

Totodată, puncte speciale pentru distribuirea datelor de acces pentru ghiseul.ro au fost deschise în Bucureşti Mall şi Auchan Titan. În plus, în intervalul 14.00 – 20.00, contribuabilii din Sectorul 3 pot efectua la aceste puncte şi plăţi de taxe şi impozite locale cu cardul, pe baza actului de identitate. Mai multe informații despre noua campanie pot fi regăsite pe www.ditl3.ro.

Primăria Sectorului 3 oferă cetăţenilor posibilitatea de a-şi plăti taxele şi impozitele prin www.ghiseul.ro încă de la începutul anului 2012, iar interesul contribuabililor faţă de această opţiune de plată a crescut de la an la an. Astfel, contribuabilii din Sectorul 3 au realizat deja în luna ianuarie 2015 aproximativ 4.200 de plăţi cu cardul pe ghiseul.ro, în valoare de peste 950.000 de lei.  

În prezent, ghiseul.ro oferă tuturor contribuabililor care şi-au ridicat datele de acces (utilizator şi parolă), dar pe care nu le mai deţin din diverse motive, posibilitatea de a le regenera direct pe platformă pe baza CNP-ului şi adresei de email pe care au furnizat-o iniţial.  

Peste 35.000 de persoane din Sectorul 3, reprezentând aproximativ 17% dintre toţi contribuabilii sectorului, şi-au ridicat deja datele de acces pentru ghiseul.ro şi îşi pot verifica astfel obligaţiile fiscale, pe care le pot plăti parţial sau integral cu cardul, pe platformă, fără niciun cost suplimentar. Mai mult, numărul contribuabililor din Sectorul 3 care au efectuat plăţi pe ghiseul.ro a crescut în 2014 de 3,2 ori, la aproximativ 11.500 de persoane. Totodată, aceeaşi dinamică a fost înregistrată şi de valoarea plăţilor, care a depăşit anul trecut pragul de 3 milioane de lei.    
 
„Sunt fericit că de la an la an tot mai mulți locuitori ai Sectorului 3 apelează la acest instrument modern pentru a-și achita taxele și impozitele. Estimăm că peste 10% dintre toți contribuabilii persoane fizice din Sectorul 3 își vor plăti taxele și impozitele pe ghiseul.ro în 2015. Susținem acest proiect de promovare a plăților online prin www.ghiseul.ro pentru ca oamenii să nu mai stea la coadă să plătească taxele și impozitele”, a declarat Primarul Sectorului 3, Robert Sorin Negoiță.

„Campania de încurajare a plăţilor de taxe şi impozite pe ghiseul.ro este un exemplu de succes pentru colaborarea între autoritățile publice și sectorul privat. Anul trecut, valoarea plăţilor de taxe şi impozite cu cardul pe ghiseul.ro s-a dublat la aproximativ 15 milioane lei, ceea ce arată interesul crescut al românilor faţă de plăţile pe internet. Mulţumim partenerului nostru, Primăria Sectorului 3, care a susţinut activ această iniţiativă încă de la început”, a declarat Cătălin Crețu, director subregional pentru România, Croaţia şi Slovenia al Visa Europe. 
Principalul avantaj al plăţii impozitelor şi taxelor locale online cu cardul pe ghiseul.ro este posibilitatea de a plăti oricând şi de oriunde. Mai mult, utilizatorii platformei ghiseul.ro stau în medie aproximativ 4 minute înregistraţi în sistem, timp în care află informaţii detaliate privind obligaţiile fiscale şi pot să le achite direct cu cardul pe internet.
       
Platforma www.ghiseul.ro este un proiect derulat în comun de Agenţia pentru Agenda Digitală a României şi Asociaţia de Plăţi Electronice din România, care oferă posibilitatea de a plăti parţial sau total cu cardul online taxele şi impozitele locale, precum şi amenzile existente, iar dovada plăţii se primeşte pe e-mail în doar câteva minute de la plata efectivă. 
     
     Avantajele plăţii cu cardul prin www.ghiseul.ro:
    Confort, rapiditate și posibilitatea achitării taxelor și impozitelor locale oricând și de oriunde;
    Posibilitatea plății taxelor și impozitelor locale pentru toate proprietățile deținute pe teritoriul României, cu condiția înrolării în sistem a primăriei unității administrativ-teritoriale pe raza căreia este situată proprietatea;
    Site securizat la înalte standarde pentru plata prin card;
    Economie de timp, ca urmare a faptului că cetățenii nu mai sunt obligați să se deplaseze la ghișeele instituției în vederea efectuării plății impozitelor şi taxelor locale şi evită posibila aglomeraţie de la ghişee; 
    Modalitate facilă de eliberare a datelor de acces (utilizator şi parolă), aceasta realizându-se pe loc la sediul DGITL Sector 3 sau la locaţiile special deschise în Bucureşti Mall şi Auchan Titan; 
    Contribuabilii nu plătesc comision pentru plăţile efectuate online cu cardul, acesta fiind suportat de DGITL Sector 3.