Publicat: 7 Iunie, 2017 - 20:06
Share

Primarul General, Gabriela Firea: Parcul Emil Garleanu trebuie sa apartina bucurestenilor. Din acest motiv, vom identifica cea mai buna solutie pentru a-l aduce in proprietatea Municipiului Bucuresti

La solicitarea Primarului General, Gabriela Firea, Primaria Municipiului Bucuresti, prin directiile de specialitate, continua demersurile pentru clarificarea situatiei Parcului Emil Garleanu din Sectorul 3 al Capitalei. 

Astfel, in aceasta perioada au avut loc discutii intre reprezentantii Municipalitatii si reprezentantii proprietarului, in urma carora au fost luate in calcul mai multe variante pentru includerea terenului in patrimoniul Municipiului Bucuresti. 

Concret, pe langa posibilitatea schimbului de terenuri, PMB analizeaza in acest moment si varianta achizitionarii terenului in suprafata de 2914 mp din strada Garleanu. 

Mentionam ca Municipalitatea ia in calcul si aceasta solutie in conditiile in care, daca s-ar opta pentru schimbul de terenuri, Municipalitatea ar trebui sa ofere la schimb un teren cu aproximativ 400 mp mai mare decat cel detinut de proprietar in Parcul Garleanu. Mai exact, potrivit rapoartelor de evaluare intocmite de experti atestati ANEVAR, proprietarul ar urma sa primeasca la schimb un teren in suprafata de 3324 mp, situat in str. Vulcan Judetul.   

Primarul General, Gabriela Firea: „Unul dintre obiectivele mandatului meu de Primar General este acela de a pastra spatiile verzi si locurile de joaca in administrarea Municipalitatii si in beneficiul bucurestenilor. Avand in vedere ca pana in anul 2013 vechile administratii ale Bucurestiului au retrocedat, fie pe cale administrativa, fie prin hotarari ale instantei, nu mai putin de 36 ha de teren in parcuri, este absolut necesar ca de acum inainte Municipiul Bucuresti sa pastreze si sa valorifice fiecare metru patrat de spatiu verde. 

Din acest motiv, si cu scopul de a pastra parcul Emil Garleanu in proprietatea Municipiului Bucuresti, in perioada urmatoare vom identifica solutia cea mai avantajoasa pentru bucuresteni”. 

Reamintim ca, la solicitarea Primarului General, Gabriela Firea, la nivelul Primariei Municipiului Bucuresti s-a constituit un grup de lucru care sa identifice solutiile legale pentru a putea recupera parcurile, spatiile verzi sau terenurile pe care sunt amenajate locuri de joaca si care au fost retrocedate in ultimii 16 ani.  

Din datele detinute de Municipalitate, suprafata totala restituita in natura, care reprezenta spatiu verde din parcuri in Municipiul Bucuresti, este de aproximativ 361.109 mp.

ISTORIC
Terenul in suprafata de 2914 mp, situat in str. Emil Garleanu nr. 5, din sectorul 3 a fost restituit in natura fostului proprietar prin Dispozitia Primarului General in 9 iunie 2009. 

Pe acest teren, Primaria sectorului 3 a amenajat spatii verzi si spatii de joaca pentru copii, fara respectarea legislatiei in vigoare si fara a tine cont ca acel teren era notificat. 

Conform Directiei de Urbanism din cadrul PMB, terenul respectiv este inclus intr-o zona amenajata ca spatiu verde, cu locuri de joaca, inventariat in Registrul Spatiilor Verzi.