25 iunie 2022

Primirea de către secretarul de stat pentru afaceri strategice Iulian Fota a delegaţiei Agenţiei Europene pentru Apărare

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Secretarul de stat pentru afaceri strategice Iulian Fota l-a primit, joi, 19 mai 2022, pe directorul executiv al Agenţiei Europene de Apărare (EDA), ambasador Jiri Sedivy.

Vizita la Bucureşti a directorului executiv EDA şi a delegaţiei sale are loc în cadrul dialogului constant dintre Statele Membre şi structurile Uniunii Europene cu responsabilităţi în domeniul securităţii şi apărării.

În cadrul discuţiilor au fost abordate teme de actualitate privind cooperarea europeană în domeniul securităţii şi apărării, sub auspiciile Politicii de Securitate şi Apărare Comună, precum implementarea obiectivelor Busolei Strategice, dezvoltarea capabilităţilor de apărare şi rolul industriilor de apărare. Aprofundarea acestei abordări este cu atât mai necesară în contextul degradării severe a securităţii europene, ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.

Secretarul de stat Iulian Fota a reiterat sprijinul României pentru dezvoltarea profilului UE ca actor important în domeniul securităţii şi apărării, în complementaritate cu NATO şi cu evitarea duplicărilor. Din această perspectivă, Iulian Fota a subliniat interesul României vizând dezvoltarea sinergică a capabilităţilor în domeniul apărării, cu luarea în considerare a rolului central al Alianţei Nord-Atlantice în asigurarea securităţii europene şi euroatlantice.

De asemenea, a accentuat importanţa participării statelor partenere tradiţionale ale UE precum SUA, Canada, Norvegia, la proiectele concrete dezvoltate de UE, ce poate genera oportunităţi suplimentare de dinamizare a acestora, având totodată efecte pozitive în planul menţinerii interoperabilităţii.

Având în vedere progresele importante înregistrate de Uniunea Europeană în domeniul securităţii şi apărării, directorul executiv al EDA a subliniat interesul pentru aprofundarea dialogului şi cooperării cu România, pe coordonatele responsabilităţilor stabilite prin Tratatul Uniunii Europene pentru funcţionarea acestei structuri.

Vizita delegaţiei EDA a oferit, de asemenea, prilejul pentru aprofundarea dialogului privind participarea României la iniţiativele din domeniul securităţii şi apărării, în special Cooperarea Structurată Permanentă (PESCO) şi Fondul European pentru Apărare (EDF). În acest sens, oficialul european a subliniat relevanţa contribuţiei României pentru susţinerea eforturilor UE în domeniul securităţii şi apărării, exprimând, totodată, aprecierea faţă de profesionalismul personalului român din cadrul EDA.

Cei doi oficiali au convenit asupra continuării dialogului pe teme asociate Politicii de Securitate şi Apărare Comune a UE şi a optimizării contribuţiei României sub aceste auspicii.