16 ianuarie 2022

Primul departament de terapie electroconvulsivantă din Transilvania îşi începe activitatea la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda”

Distribuie pe rețelele tale sociale:

În cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu, aflat in subordinea Consiliului Judeţean Sibiu, va funcţiona un departament de terapie electroconvulsivantă începând din data de 2 decembrie 2021. Acesta va fi singurul departament de profil din Transilvania şi al doilea din ţară, după cel de la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia” Bucureşti.

Această terapie dovedită ştiinţific este recomandată în cadrul patologiilor psihiatrice severe, a căror evoluţie sub terapie medicamentoasă nu este favorabilă (ca de exemplu depresia majoră, manie cu elemente psihotice, schizofrenie catatonică) sau atunci când tratamentul medicamentos reprezintă o contraindicaţie (în cazul persoanelor vârstnice sau a femeilor însărcinate).

„Noul departament va contribui la creşterea calităţii actului medical si a calităţii vieţii pacienţilor, precum si la creşterea prestigiului unităţii noastre sanitare. Viziunea Spitalului Clinic de Psihiatrie ‘Dr. Gheorghe Preda’ Sibiu este ca acesta să devină unul dintre cei mai buni furnizori de servicii de sănătate mintală şi să fie un etalon de profesionalism şi calitate, iar serviciile medicale oferite să asigure populaţiei cu nevoi individuale specifice accesul la îngrijiri de calitate, prin efortul activ şi conjugat al cadrelor medicale din spital şi al familiilor pacienţilor, alături de Consiliul Judeţean Sibiu şi de comunitatea sibiană”, precizează jur. Florin Neag, managerul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu.

Activitatea medicală din noul departament va fi asigurată de către o echipă pluridisciplinară alcătuită din medic psihiatru, medic anestezist şi asistenţi medicali, specializaţi pentru efectuarea acestei proceduri.

Terapia se va efectua în spaţiile amenajate în clădirea Centrului de Sănătate Mintală Adulţi, cu folosirea aparaturii medicale specifice desfăşurării acestei tehnici, cum ar fi: aparatul de terapie electroconvulsivantă, aparat de anestezie, monitor funcţii vitale, defibrilator, laringoscop, tensiometru, termometru digital, precum şi un set de instrumente şi medicamente pentru asistenţă de urgenţă în caz de complicaţii.

Pentru realizarea acestei intervenţii terapeutice este necesar acordul pacientului, după ce în prealabil i-au fost aduse la cunoştinţă atât beneficiile terapiei cât şi posibilele reacţii adverse tranzitorii.

Procedura va fi efectuată după ce pacientul va fi investigat şi examinat conform protocoalelor terapeutice în vigoare (examen cardiologic, neurologic, medicină internă).

„Terapia electroconvulsivantă, prin prisma folosirii ei cu succes de-a lungul deceniilor în sfera psihiatriei, îşi păstrează în continuare caracterul de necesitate în cadrul serviciilor medicale oferite de către un spital de psihiatrie, îmbunătăţind calitatea serviciilor medicale. Aceasta se impune în cazul unor pacienţi cu patologii psihiatrice severe atunci când terapia medicamentoasă nu conferă un răspuns terapeutic eficient.

S-a demonstrat că după efectuarea terapiei electroconvulsivantă, 80-90% dintre pacienţii fără rezistenţă la medicamente şi 50-60% dintre pacienţii cu rezistenţă terapeutică au o îmbunătăţire semnificativă a statusului psihic”, explica Dr. Ciprian Ionuţ Băcilă, directorul medical al Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu.

Ioana Căpăţină
Purtător de cuvânt
Comunicat de presă – Consiliul Judeţean Sibiu