20 mai 2022

Primul workshop al Alianţei Timişoara Universitară

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Primul workshop al Alianţei Timişoara Universitară: au fost stabilite teme de lucru comune pe cercetare, digitalizare, internaţionalizare şi marketing educaţional

Centrul de Conferinţe al Universităţii Politehnica Timişoara a găzduit vineri, 14 ianuarie 2022, o reuniune a Alianţei Timişoara Universitară (ATU), deosebit de importantă în special prin pragmatismul acesteia, prin acţiunile concrete realizate, prin temele de lucru şi participanţi.

Preşedintele în exerciţiu al alianţei, conf. dr. ing. Florin Drăgan, rectorul Universităţii Politehnica Timişoara, a vorbit în deschidere despre necesitatea organizării de astfel de acţiuni la un nivel comun celor patru mari universităţi timişorene – Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara, Universitatea Politehnica Timişoara, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timişoara – pentru că ATU şi-a asumat încă de la început identificarea, susţinerea şi implementarea de proiecte educaţionale, de cercetare ştiinţifică şi comunitare de mare anvergură, cu iminente aplicaţii şi transformări în viaţa publică a Timişoarei, judeţului Timiş şi Banatului, în ansamblul său.

Reuniunea de vineri a avut ca subiect principal de discuţii sporirea atractivităţii Timişoarei ca oraş universitar, conducerile celor patru universităţi având ocazia să dezbată împreună următoarele teme:

1. Lărgirea bazinului de recrutare pentru oraşul universitar Timişoara, cu participarea prorectorilor responsabili cu procesul de învăţământ, prorectorii responsabili de imagine, directorii de comunicare, reprezentaţii studenţilor;

2. Internaţionalizare şi realizarea de parteneriate pentru atragerea studenţilor străini, cu participarea prorectorilor responsabili cu internaţionalizarea, directorilor departamentelor de relaţii internaţionale şi reprezentanţilor studenţilor;

3. Dezvoltarea de proiecte comune în Timişoara universitară pe zonele de digitalizare şi informatizare, cu participarea prorectorilor responsabili cu patrimoniul, directorilor IT şi reprezentanţilor studenţilor;

4. Noi perspective şi oportunităţi de cercetare multidisciplinară pentru absolvenţi, cu participarea prorectorilor responsabili cu cercetarea, directorilor centrelor de studii universitare de doctorat şi a reprezentanţilor studenţilor.

Pentru fiecare dintre cele patru teme majore de lucru au fost stabilite echipele comune, au fost identificaţi paşii următori de urmat şi calendarul acţiunilor viitoare, iar concluziile au fost prezentate în plen.

Dintre acţiunile majore care au fost stabilite de comun acord de echipele formate cu reprezentanţii tuturor universităţilor menţionăm:

– dezvoltarea colaborării între universităţile membre ATU şi administraţia locală şi judeţeană;

– organizarea unui târg educaţional comun;

– promovarea Timişoarei la nivel naţional (realizarea unui film de promovare);

– organizarea unui eveniment inedit în Timişoara dedicat viitorilor studenţi;

– participarea, în perioada 28 februarie – 6 martie 2022, a unei delegaţii ATU la Expo Dubai, cu prezentarea celor patru universităţi;

– participarea comună la târguri educaţionale internaţionale precum şi o colaborare mai strânsă cu ambasadele;

– utilizarea ATU ca vehicul pentru dezvoltarea digitală, realizarea unei aplicaţii de raportare a rezultatelor cercetării la nivelul ATU de care să beneficieze toate cele patru universităţi partenere şi realizarea unui site propriu ATU;

– realizarea de doctorate în co-tutelă, colaborări între centrele de inovare şi transfer tehnologic;

– utilizarea în comun a infrastructurii de cercetare existente etc.

În încheierea reuniunii, rectorii celor patru universităţi, prof.univ.dr. Octavian Marius Creţu, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea şi prof.univ.dr.ing. Alin Cosmin Popescu, au prezentat concluziile de final, subliniind importanţa forţei comune a celor patru instituţii de învăţământ superior timişorene, necesitatea unei strategii comune de dezvoltare, creşterea cifrei de şcolarizare pe oraş, continuarea colaborării pe echipe lucrative, susţinerea antreprenoriatului.