Publicat: 3 Iunie, 2020 - 10:46
Share

În data 02.06.2020, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control aproximativ 43.200 persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 22.300 mijloace de transport (dintre care 14.100 automarfare).

Pe sensul de intrare au fost aproximativ 22.200 persoane cu 11.200 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 21.000 persoane cu 11.100 mijloace de transport.

Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 28.200 de persoane şi 13.700 de mijloace de transport (7.700 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 14.400 de persoane cu 6.300 mijloace de transport.

În urma verificărilor suplimentare efectuate în linia a doua, au fost trimise spre izolare/carantină la locuinţă de către specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică 6.461 de persoane.

Principalele puncte de trecere unde au fost dispuse astfel de măsuri sunt: P.T.F. Nădlac I - 2.503 (din care 1.151 pe jos), P.T.F. Borş - 1.805, P.T.F. Nădlac II - 1.600, P.T.F. Petea - 460, P.T.F. Vărşand - 18 etc.

Recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de trecere a frontierei deschise traficului internaţional la graniţa de vest, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.

Revenim cu precizarea că formalităţile de frontieră necesită un timp mai mare de procesare ca urmare a faptului că pe lângă controlul specific la intrarea în ţară, persoanele sunt preluate de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere şi efectuarea triajului epidemiologic în vederea stabilirii măsurilor obligatorii de izolare/carantină la locuinţă sau carantină instituţionalizată

(http://www.cnscbt.ro/index.php/liste-zone-afectate-covid-19/1730-lista-z...).

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat:

* 45 fapte ilegale (13 infracţiuni şi 32 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;

* au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 120.100 lei;

* valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 5.500 lei;

nu s-a permis intrarea în ţară a 15 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 6 cetăţeni români din diferite motive legale.

Tag-uri Institutii: