5 august 2021

Prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control aproximativ 145.500 persoane

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore

În data 21.07.2021, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control aproximativ 145.500 persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 42.300 mijloace de transport (dintre care 15.400 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 74.900 persoane cu 20.300 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 70.600 persoane cu 22.000 mijloace de transport.

Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 37.100 de persoane şi 19.100 de mijloace de transport (8.000 automarfare), din care pe sensul de ieşire din ţară au fost aproximativ 20.900 de persoane cu 10.500 mijloace de transport şi 4.300 automarfare.

Poliţia de frontieră lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, sens în care în continuare recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:

* 43 fapte ilegale (26 infracţiuni şi 17 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;

* au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 10.528.400 lei;

* valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 8.400 lei;

* nu s-a permis intrarea în ţară a 25 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 16 cetăţeni români din diferite motive legale.