Publicat: 7 Martie, 2013 - 12:50

Încercând să dea o conotaţie lirică observaţiei sale, fostul premier (doar trei luni!) Mihai Răzvan Ungureanu deplânge transferul neaşteptat al prim-vicepreşedintelui Mihai Stănişoară la liberali în următorii termeni: “Regret că trestia se îndoaie atât de repede în bătaia vântului”. MRU ştie ceva, dar aplică eronat: îndoitul în bătaia valului este principala calitate a trestiei, care astfel rezistă mai bine decât neclintiţii stejari pe care furtuna îi doboară de la rădăcină!

În metafora MRU-istă, vântul ar trebui identificat cu majoritatea parlamentară actuală care a cam spulberat plantaţia de trestie a PDL. Învinşi la urne, într-un mod de-a dreptul ruşinos pentru un partid care a stat la putere aproape cinci ani, democrat-liberalii se îndoaie acum, care cum pot. Unii n-au rezistat nici măcar prognozei auto dinainte de alegeri, precum Frunzăverde, care şi-a luat toată organizaţia cu el şi s-a îndoit primul spre liberali. A fost cea mai spectaculoasă defecţiune e acestei perioade, fostul ministru fiind considerat unul dintre pilonii de bază ai partidului băsist. Stănişoară, al doilea om din ierarhia actuală a PDL, după Blaga, dă o lovitură mortală animalului rănit care este formaţiunea portocalie, dezertând la un inamic care-l aşteaptă cu braţele deschise. Mulţi dintre colegii săi foşti şi actuali s-au mirat: Stănişoară poza în cel mai înverşunat duşman al liberalilor şi ai lui Antonescu, folosind recent la adresa lor termeni a căror reproducere îl pune într-o situaţie delicată: “Nu mă regăsesc în proiectele propuse de Blaga, Udrea sau Macovei” – motivează fostul prim vice PDL, devenit al 32-lea vicepreşedinte PNL. Păi, de ce nu şi-a avansat propriul program? Oricum – după cum recunoaşte chiar Blaga – i s-a oferit tot ce-a vrut în partid. Ce nu i s-a mai putut oferi este însă exact ce caută la PDL: puterea.

PDL-ul are o problemă “când primvicepreşedintele pleacă la adversarul politic” – constată Lucian Bode, fost ministru într-unul dintre guvernele fantomă ce au precedat căderea. Cine ar mai trebui să plece pentru ca Băsescu să se dumirească de faptul că jocurile de forţă pe care le face pe faţă riscă să-i lase la dispoziţie o ruină politică, în al cărui vârf va fi cocoţată Elena Udrea, pe tocurile sale – penru a părea ceva mai înaltă. Poate că e chiar rândul lui Blaga, care deja are mai mulţi prieteni afară decât înăuntru…

Principiul trestiei are o valoare, dar doar până când vin băieţii cu utilajele ca să o recolteze. După asta nu mai are ce să se îndoaie. Şi nici de cine…  

Format: 

Rubrici: