30 septembrie 2022

Prinţul de Wales la Filarmonica de Stat Sibiu

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Filarmonica de Stat Sibiu a avut onoarea de a primi vizita celui mai înalt oaspete din istoria recentă a instituţiei.

În această după-amiază, Alteţa Sa Regală Prinţul de Wales a ţinut discursul inaugural al conferinţei internaţionale THINKFOREST, organizată de European Forest Institute, cu participarea ministrului Mediului, dl. Tanczos Barna, a reprezentanţilor autorităţilor şi specialiştilor de mediu din 16 ţări.

Alegerea organizatorilor pentru desfăşurarea acestui amplu eveniment internaţional nu este întâmplătoare, în condiţiile în care, în ultimii ani, Filarmonica de Stat Sibiu a obişnuit publicul cu implicarea autentică în acţiunile de ecologizare a mediului, înverzirea spaţiilor şi chiar transformarea clădirii în model de eficienţă energetică, aspecte apreciate de Prinţul Charles.

„Ne bucurăm ca împreună cu European Forest Institute şi Ambasada Marii Britanii din Bucureşti să organizăm această importantă conferinţă, care vorbeşte despre reîmpădurire. Desigur că suntem onoraţi că Alteţa Sa Regală, Prinţul Chales, a ales Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu ca loc de desfăşurare. Pentru a păstra vie amintirea acestui moment, de acum înainte vom înlocui uzualul buchet de flori de la finalul concertului cu un simbol ce va garanta că Filarmonica de Stat Sibiu împreună cu The Prince’s Foundation, va planta un copac, astfel încât, în câţiva ani, să ne punem lauda cu o pădure a muzicienilor care au vizitat Sibiul”, a declarat dirijorul Cristian Lupeş, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu.

Alături de invitaţi, în Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu a fost prezentă doamna Daniela Cîmpean, preşedinta Consiliului Judeţean Sibiu, doamna Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, domnul Vlad Vasiu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Sibiu.

Acţiunile Filarmonicii de Stat Sibiu sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.

Sursa foto FundatiaprintuldeWalesRomania