17 octombrie 2021

Proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Sesiune suplimentară în cadrul concursului pentru ocuparea posturilor de director în unităţile de învăţământ dedicată candidaţilor înscrişi care nu se pot prezenta în data de 15 octombrie din cauza infectării cu virusul SARS-CoV-2 sau din cauza carantinării

Vineri, 15 octombrie 2021, începând cu ora 1000, se va derula proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat.

În acest context, se impun o serie de precizări referitoare la organizarea acestei probe scrise.

1. Accesul candidaţilor în săli va fi permis în intervalul orar 900-930. În structura probei scrise, circa 60% dintre itemi vor viza capacităţile cognitive şi de leadership, circa 20% competenţele de management, iar restul vizează reglementările legale din bibliografia de concurs.

2. Având în vedere identificarea unor situaţii de îmbolnăviri cu COVID-19 în rândul candidaţilor, Ministerul Educaţiei va organiza joi, 28 octombrie 2021, o sesiune specială a probei scrise la care vor avea acces doar candidaţii care transmit comisiei judeţene până joi, 14 octombrie 2021, ora 1630, o solicitare însoţită de raportul medical/decizia de carantinare, eliberate de DSP, prin care aceştia sunt plasaţi în izolare/carantină ca urmare a contractării virusului SARS-CoV-2 sau al contactului direct cu o persoană infectată. În cazul în care documentul de mai sus nu poate fi eliberat până la data şi ora precizate, acesta va fi transmis în intervalul 15-25 octombrie, prezentarea sa constituind condiţie obligatorie de participare la sesiunea specială.

3. Pentru aplicarea dispoziţiilor prevăzute la punctul al 2-lea, Ministerul Educaţiei va opera modificările corespunzătoare în Ordinul nr. 4.597/2021, cu modificările şi completările ulterioare.

Sorin Mihai CÎMPEANU,
Ministrul Educaţiei