Publicat: 3 Martie, 2017 - 14:03
Share

La Biserica Icoanei din București va avea loc mâine, sâmbătă, 4 martie și duminică, 5 martie 2017, cea de-a X-a ediție a manifestării religios-culturale intitulată 'ICOANA — FEREASTRĂ SPRE DUMNEZEU', organizată de Arhiepiscopia Bucureștilor, Protoieria Sector II Capitală în colaborare cu Primăria Sectorului 2 și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Programul manifestărilor ce vor avea loc în Duminica Ortodoxiei (prima din postul Sfintelor Paști), va fi următorul:

SÂMBĂTĂ 4 MARTIE

? 16.00 — 18.00 — Slujba Vecerniei la Biserica Icoanei.

? 18.00 — 20.00 — Procesiunea 'Lumina Ortodoxiei'.  Din curtea Bisericii Icoanei, spre Parcul Grădina Icoanei, preoții, oficialitățile și credincioșii vor pleca într-o procesiune religioasă cu lumânări aprinse.

După terminarea procesiunii, participanții vor asculta, în Parcul Grădina Icoanei, un scurt concert de cântări religioase.

DUMINICĂ 5 MARTIE 2017

? 10.00 — 12.30 — săvârșirea Sfintei Liturghii pe o scenă instalată în curtea Bisericii Icoanei

? 12.30-13.00 — deplasarea grupurilor de credincioși de la bisericile din sector spre Parcul Grădina Icoanei și constituirea coloanei pentru pelerinaj.

? 13.00 — 13.45—  Pelerinajul 'Icoana — fereastră spre Dumnezeu', la care vor participa peste 100 de preoți și mii de credincioși, se va desfășura în jurul Parcului Icoanei.

? 13.45 — 14.15 — Pe scena din Parcul Grădina Icoanei va avea loc o slujbă de sfințire a icoanelor purtate de credincioși, slujbă urmată de un scurt concert de cântări religioase.

La evenimentul cultural-religios va fi prezentă și Icoana Maicii Domnului 'Iordănița', salvată din biserica schitului românesc de la Iordan.

Adusă de la Ierusalim și aflată în premieră la București, icoana va oferi prilej de închinare credincioșilor participanți la Duminica Ortodoxiei.

Icoana Maicii Domnului 'Iordănița' a fost salvată din biserica Schitului Românesc de la Iordan după începerea războiului din zonă, în anii '70, și este păstrată în clădirea Reprezentanței Patriarhiei Române din Ierusalim.

Aceasta a fost salvată de Arhiepiscopul Lucian Florea — în perioada în care a slujit ca Reprezentant al Patriarhiei Române pe lângă Patriarhia Ierusalimului — în anii în care schitul de la Iordan fusese închis și rămas în tăcere. În acest loc, pe malul apei, Domnul Isus a primit, smerit, Botezul, sub mâna prorocului.