Publicat: 28 Februarie, 2017 - 11:47
Share
De fapt, ar trebui!

Judecătoarea Simona Marcu, membru CSM, a cerut marţi sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a se verifica felul în care DNA şi-a arogat competenţa de a verifica legalitatea şi oportunitatea emiterii unui act normativ, dar şi modul în care procurorul general Augustin Lazăr a gestionat comunicarea după emiterea OUG 13.

"Vă propun să suplimentăm ordinea de zi cu două puncte. Primul punct care să vizeze sesizarea Inspecţiei Judiciare cu privire la contextul în care DNA şi-a arogat competenţa de a verifica legalitatea şi oportunitatea emiterii unui act normativ, în sensul celor reţinute în decizia CCR, precum şi sub alte aspecte, (...) în special cu privire la situaţia de la DNA Ploieşti, respectiv dacă s-au cunoscut disfuncţionalităţile de la această unitate de Parchet şi care au fost măsurile, dacă s-au luat măsuri, care au fost acestea, pentru a preîntâmpina evoluţia acestui caz", a propus Simona Marcu. 

"Al doilea punct vizează sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a verifica modul în care procurorul general, în calitate de reprezentant al Ministerului Public, a gestionat comunicarea publică în perioada ulterioară trimiterii OUG 13/2017, din perspectiva respectării obligaţiei de rezervă pe care o are orice magistrat", a mai propus Simona Marcu.

Anchetarea Ordonanţei 13 continuă, a spus Procurorul General al României Augustin Lazăr, arătând însă că Parchetul nu va ancheta actele Guvernului, ci fapte penale concrete și persoane concrete.