Publicat: 30 Ianuarie, 2018 - 16:00

Procurorul Mircea Negulescu a fost exclus din magistratură, în urma unei decizii a Secţiei pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), conform Antena3. Decizia nu este definitivă.

Pe 4 mai 2017, Inspecţia Judiciară (IJ) anunţa că magistratul ar fi adoptat un comportament inadecvat în cadrul unor discuţii purtate într-un birou din sediul unităţii de parchet.

"Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de procurorul Mircea Negulescu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, în prezent suspendat din funcţie, pentru abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a)(1) şi l(2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată. În motivarea acţiunii disciplinare s-a reţinut că procurorul a adoptat un comportament inadecvat în cadrul unor discuţii purtate într-un birou din incinta sediului Parchetului, în timpul programului de lucru‚ în afara cadrului legal care reglementează activitatea de urmărire penală, în condiţiile în care procurorul cercetat nu reprezenta interesele Ministerului Public şi a manifestat o atitudine agresivă faţă de unul dintre participanţii la discuţie, sugerând inclusiv existenţa unor date care ar justifica efectuarea de cercetări penale faţă de acesta", scrie într-un comunicat al IJ.

Tag-uri Nume: