18 septembrie 2021

Produsele de post de la o masa contin pana la 38 E-uri!

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Fiecare dintre noi adoptă un regim alimentar după bunul plac, alții după starea de sănătate sau după recomandarea nutriționiștilor sau a doctorilor. Părerile sunt împărțite, unii oameni preferând să consume și produse de origine animală, alții însă, limitându-se doar la legume, fructe și pește.

In special in aceasta perioada cand sanatatea trebuie sa fie prioritara tuturor altor probleme, sa fim mai atenti la alimentele pe care le consumam si sa citim intotdeaua informatiile de pe eticheta, iar daca un ingredient nu il intelegem, nu stim ce inseamna, mai bine lasam produsul la raft.

Postul Paștelui este abia la început și este considerat cel mai aspru și cel mai lung dintre toate cele patru posturi importante de peste an. La ortodocși, postul Paștelui a început în data de 15 martie 2021, Paștele fiind sărbătorit pe data de 2 Mai.

Pe lângă multe variante pe care le putem lua în considerare, avem și pate-ul vegetal, de post, împreună cu margarina, care puse pe pâine alcătuiesc un sandvich simplu, rapid și gustos.

În urma studiilor pe care le-a efectuat InfoCons a ajuns la concluzia că un astfel de sandvich, care este consumat atât de adulți, dar și de cei mici, poate ajunge să conțină chiar și 30 de E-uri! Acesta poate fi consumat ca o gustare sau poate înlocui o masă întreagă.

Într-un astfel de sandvich putem găși următoarele E-uri:

1. Pate de post în care se regăsesc 15 aditivi alimentari și anume

E-uri

Nr. de produse în care acestea sunt prezente

E407

22 (95.65%)

E621

21 (91.30%)

E301

16 (69.56%)

E150

14 (60.86%)

E330

13 (56.52%)

E481

11 (47.82%)

E452

11 (47.82%)

E415

11 (47.82%)

E472

10 (43.47%)

E451

10 (43.47%)

E120

10 (43.47%)

E635

8 (34.78%)

E508

5 (21.73%)

E412

5 (21.73%)

E316

4 (17.39%)

E466

3 (13.04%)

E516

3 (13.04%)

E472a

2 (8.69%)

2. Margarină, în care putem cu ușurință identifica până la 6-8 e-uri într-un singur produs, printre care:

E100 – curcumina – colorant sintetic, poate duce la scăderea glicemiei;

E160b – colorant sintetic obținut din organisme modificate genetic;

E202 – sorbat de potasiu, conservant sintetic, poate provoca tulburări de digestive grave;

E476 – emulgator sintetic – are un efect toxic moderat și poate provoca alergii.

3. Pâine, în care putem găsi 7 aditivi alimentari într-un singur produs, și anume:

E160 – Beta-caroten

E170 – Carbonat de calciu

E200 – Acid sorbic

E223 – Metabisulfit de sodiu

E262 – Acetat de sodiu

E263 – Acetat de calciu

E270 – Acid lactic

E282 – Propionat de calciu

E300 – Acid ascorbic

E304i – Palmitat de ascorbil

E322 – Lecitină

E330 – Acid citric

E471 – Mono și digliceridele acizilor grași

E472 – Esterii acetici ai mono- şi digliceridelor cu acizi grași

E475 – Esterii poliglicerici ai acizilor grași

E481 – Stearoil 2 lactilat de sodiu

ATENȚIE! Alimentele care conțin aditivii E160, E170, E200, E223, E262, E270, E300, E472, E475 sau E481 nu pot fi folosite în alimentația copiilor mici sau sugarilor.

Pentru a întregi această gustare și a avea un nivel de saturație mai mare, putem adăuga:

4. Un pahar cu Lapte de soia în care putem cu ușurință identifica până la 5 E-uri într-un singur produs, printre care: Fosfați (E341), caragenan (E407), gumă gellan (E418), gumă carruba (E410) sau dioxid de siliciu (E551).

și ca desert

5. O bucată de Halva în care se regăsesc 3 E-uri și anume: E965(i): sirop de maltitol, stabilizatori și îndulcitor care poate avea efect laxativ, E420: sorbitol, îndulcitor hipocaloric care poate produce balonare şi flatulenţă și E330: acid citric.

Adunându-se astfel doar la o singură masă 38 de aditivi alimentari.

Recomandat este să avem 3 mese pe zi, uneori chiar și cu mici gustări între ele. Dacă adunăm și aditivii alimentari de la celelalte alimente/sucuri consumate în ziua respectivă, ne trezim că am ingerat un număr destul de mare de E-uri, uneori acestea repetându-se în dieta din acea zi, fapt care poate dauna.

” Pate de post, parizer de post, brânză de post, lapte de post și mai stiu eu ce produse care copiază ca formă, culoare și textură produsele de origine animală, dar care nu conțin nici carne, nici lapte, ci plante. Conțin, de asemenea și coloranți, arome, agenți de îngroșare, de pasteurizare și altele. Așadar, să fim atenți ce cumpărăm, ce consumăm, în ce cantități și să nu transformăm postul într-o perioadă de ingerare agresivă de prea multe E-uri. Să nu uităm! Orice substanță, într-o cantitate este aliment, în alta medicament și în alta otravă. Produsele din comerțul autorizat sunt în limitele de cantități reglementate și autorizate, dar când cumulăm mai multe produse care conțin cam aceleasi substanțe, se poate depăși doza. Atenție! Mai ales pentru copii și vârstnici, să citim de două ori mai mult etichetele în această perioadă. Să consumăm responsabil cu o9atitudine!”, a declarat Sorin Mierlea, președintele InfoCons