24 ianuarie 2022

Prof. Dr. Eden Mamut, Secretar General al Reţelei Universităţilor de la Marea Neagră (RUMN), a efectuat o vizită oficială de lucru în Turcia

Distribuie pe rețelele tale sociale:

În perioada 20-24 decembrie 2021 domnul Prof. Dr. Eden Mamut, Secretar General al Reţelei Universităţilor de la Marea Neagră (RUMN) a efectuat o vizită oficială de lucru în Turcia.

Pe parcursul vizitei au avut loc întâlniri cu domnul Amb. Lazăr Comănescu, Secretar General al Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), cu domnul Prof. Dr. Erol Ozvar, Preşedintele Consiliului pemtru Învăţământ Superior din Turcia, cu domnul Prof. Dr. Mehmet Naci Inci, Rectorul Universităţii Bogazici din Istanbul şi cu domnul Prof. Dr. Abdullah Atalar, Rectorul Universităţii Bilkent din Ankara.

De asemenea, au fost vizitate laboratoare şi centre de cercetare şi au avut loc întâlniri de lucru cu cadre didactice şi cercetători de la diferite departamente, facultăţi şi centre de cercetare de la Universitatea Bogazici din Istanbul, Universitatea Bilkent din Ankara şi Universitatea Tehnică Karadeniz din Trabzon.

Programul vizitei a inclus întâlniri de lucru cu domnul Dr. Ercan Kucuk, Directorul Institutului Central pentru Cercetări în Domeniul Pisciculturii, vizitarea unei ferme de acvacultură din Trabzon şi a Agenţiei de Dezvoltare din zona Est a Mării Negre – DOKA din Trabzon.

Pe parcursul vizitei şi al întâlnirilor de lucru au fost abordate teme legate de direcţiile prioritare ale RUMN şi activităţile planificate pentru perioada următoare, au fost detaliate proiectele care se află în diferite faze de implementare sau în pregătire pentru diferite apeluri şi s-au stabilit termenele şi responsabilităţile pentru activităţile convenite.

În 2022, Reţeaua Universităţilor de la Marea Neagră va fi implicată în programul de activităţi dedicate Aniversării celor 30 ani de activitate a Organizaţiei Cooperării Economice de la Marea Neagră şi în procesul de actualizare a Agendei Economice pentru Marea Neagră.

Pentru detalii suplimentare: Secretariatul Naţional Român al RUMN
Tel: 0241 606462 sau email: office@bsun.org

Data 28.12.2021