Publicat: 9 Septembrie, 2014 - 19:31
Share
Profesorul japonez Mikitaka Masuyama

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici informează că, în data de 9.09.2014, a primit vizita reprezentanţilor Institutului Naţional de Studii Politice (GRIPS) din Tokyo şi Ambasadei Japoniei în România, cu scopul prezentării şi promovării programului Young Leaders’ Program (YLP).
La întâlnire au participat reprezentanţii ANFP: József BIRTALAN – preşedinte, Carmen DRĂGAN – secretar general, Adriana CIRCIUMARU – director, Direcţia Comunicare şi Relaţii Internaţionale, alături de Nobumitsu Takamatsu – ataşat cultural al Ambasadei Japoniei în România şi de Mikitaka Masuyama – profesor GRIPS.
Reprezentantul GRIPS a prezentat programul Young Leaders’ Program, subliniind faptul că acesta oferă pregătire academică îmbinată cu activitatea practică, ceea ce conduce la o pregătire temeinică a celor ce beneficiată de aceste burse.
Preşedintele ANFP a confirmat susţinerea în promovarea programului şi a reafirmat deschiderea Agenţiei faţă de astfel de iniţiative.