16 aprilie 2021

Prognoza meteo în perioada sărbătorilor pascale

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Meteorologii au anunțat cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni, în perioada 5 aprilie – 3 mai, incluzând și zilele de Paști. Potrivit estimărilor, temperaturile vor fi mai scăzute decât cele specifice perioadei până în 12 aprilie, iar ploile vor fi puține. În următoarele trei săptămâni, vremea va avea caracteristicile lunilor aprilie și începutului de mai.

Săptămâna 5 aprilie – 12 aprilie

În acest interval, temperaturile vor fi mai scăzute decât cele specifice acestei perioade, la nivelul întregii țări, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată în regiunile intracarpatice.

Precipitațiile vor fi puține în cea mai mare parte a țării, cu excepția regiunilor centrale, dar și a celor din extremitatea de sud-est, unde cantitățile de precipitații vor fi normale pentru acest interval.

Săptămâna 12 aprilie – 19 aprilie

În această săptămână, temperaturile medii ale aerului vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în jumătatea estică a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 19 aprilie – 26 aprilie

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

Precipitațiile vor fi la un nivel normal caracteristic pentru această perioadă, cu posibilitatea unui ușor excedent în regiunile vestice.

Săptămâna 26 aprilie – 3 mai

Temperaturile vor fi la nivelul celor normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.