Publicat: 22 Martie, 2016 - 08:59
Share

Pentru a veni în sprijinul contribuabililor din Sectorul 4, Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 4 a decis prelungirea programului de lucru cu publicul până pe 31  martie 2016. 
      Măsura a fost adoptată pentru a înlesni persoanelor interesate să beneficieze de bonificația de 10% la achitarea integrală a taxelor și impozitelor locale.
      În acest sens, cele trei sedii situate în Nițu Vasile nr. 50-54, Calea Șerban Vodă nr. 43 și șos. Olteniței nr. 39 – 45, în perioada 21 - 26.03.2016,  programul de lucru cu publicul va fi prelungit, astfel:     
     în sediul Nițu Vasile: luni, 21.03.2016 și marți, 22.03.2016 – între orele 8:30 – 18:30;
    în sediul Șerban Vodă: marți, 22.03.2016 și miercuri, 23.03.2016 – între orele 8:30 – 18:30;
    în sediul Olteniței: marți, 22.03.2016 și joi, 24.03.2016 – în intervalul orar 8:30 – 18:30;
    în toate sediile: sâmbătă, 26.03.2016 – între orele 8:30 – 12:30.
  În ultima săptămână a lunii martie, începând de luni, 28 martie a.c. și  până  joi, 31 martie a.c., programul de lucru cu publicul la toate sediile DGITL Sector 4 va fi prelungit  între orele 8:30 – 18:30.
             Totodată, contribuabililor care doresc să-şi achite taxele şi impozitele le mai stau la dispoziție și următoarele modalități: prin POS, trezorerie (ordine de plată), precum și prin sistemele de plată on-line/site-ul instituției www.dgitl4.ro şi site-ul www.ghiseul.ro.
     Pentru informaţii suplimentare, persoanele interesate pot apela 021.460.61.69, 021.460.61.68, 021.460.60.65 şi 021.460.60.64 – pentru sediul din str. Niţu Vasile, 021.332.65.94, 021.332.64.89, pentru sediul din şos. Olteniţei şi 021.336.55.02, pentru sediul din Calea Şerban Vodă.