11 mai 2021

Programul de ore remediale va fi extins şi pe parcursul întregului an şcolar 2021 – 2022

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a spus, marţi, la Ploieşti, că programul de ore remediale va fi extins şi pe parcursul întregului an şcolar 2021 – 2022.

„Astăzi, (…) Ministerul Educaţiei va propune în legea de aprobare a ordonanţei prin care s-a instituit acest program de ore remediale extinderea acestui program care, în momentul în care vorbim, este valabil pentru semestrul 2 din anul şcolar 2020 – 2021, deci doar în semestrul ăsta. Conştientizând nevoia de recuperare a pierderilor educaţionale, acest program se va extinde şi pe parcursul întregului an şcolar 2021 – 2022”, a spus ministrul, într-o conferinţă organizată în cadrul Campaniei naţionale „Vaccinare şi testare pentru învăţare”.