7 decembrie 2021

Programul marilor magazine în perioada Sărbătorilor Pascale

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Marile reţele comerciale au anunţat un program special de lucru în perioada Sărbătorilor Pascale, respectiv 30 aprilie-3 mai.

Astfel, magazinele PENNY vor fi închise în duminica de Paşti, 2 mai, iar sâmbătă, 1 mai, vor avea program în intervalul orar 6:00 – 18:00. Luni, a doua zi de Paşti, vor fi deschise între orele 9:00 – 17:00.

În celelalte zile, programul magazinelor PENNY va fi adaptat în funcţie de legislaţia în vigoare.

***

Magazinele reţelei comerciale Kaufland vor fi deschise vineri, 30 aprilie, între orele 6:00 – 20:00, în oraşele cu rata incidenţei mai mare de 4/1.000 locuitori, iar în oraşele cu rata incidenţei sub 4/1.000 locuitori vor avea program între orele 6:00 – 21:00.

Sâmbătă, 1 mai, magazinele Kaufland vor avea program de funcţionare de la 6:00 la 18:00, iar duminică, 2 mai, în prima zi de Paşti, magazinele Kaufland vor fi închise.

Luni, 3 mai, magazinele se vor deschide la ora 9.00, iar ora închiderii va varia între 16:00 şi 17:00, în funcţie de magazin.

***

Magazinele Lidl vor funcţiona în intervalul orar 7:00 – 21:00 în 30 aprilie şi între 7:00 – 18:00 pe 1 mai.

În prima şi a doua zi de Paşti, respectiv 2 şi 3 mai, toate magazinele Lidl vor fi închise.

***

Cora anunţă că în Vinerea Mare, 30 aprilie, magazinele se vor deschide mai devreme, respectiv la ora 6:00 şi se vor închide la 21:00, cu excepţia cora Baia Mare, care va deschide la 8:00, cora City Park şi cora Brătianu, care vor deschide la 7:00.

Pe 1 mai programul va fi între orele 6:00-18:00 (cora City Park şi cora Brătianu 7:00-18:00).

În prima zi de Paşti, magazinele Cora vor fi închise.