Publicat: 18 Septembrie, 2019 - 14:39

Senatul a adoptat, miercuri, proiectul de lege pentru modificarea programului "Prima Casă". Propunerea ministrului Finanțelor Eugen Teodorovici prevede reducerea cu un punct procentual a ratei dobânzii creditului garantat pentru familiile cu doi sau mai mulți copii.

Senatul a aprobat, miercuri, propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului ”Prima casă”, precum și pentru aprobarea unor măsuri de aplicare acestuia.

Proiectul a fost adoptat cu 72 de voturi „pentru” și 10 abțineri.

Proiectul propune:

• Modificarea titulaturii Programului „Prima casă” în programul "O familie, o casă".

• Introducerea pragului de venit pentru beneficiarii Programului:
 la data solicitării creditului garantat, veniturile nete lunare ale beneficiarului individual sau ale beneficiarului împreuna cu soțul sau soția, după caz, nu pot depăși valoarea de 4.500 lei;
 pentru familiile cu unul sau mai mulți copii, la data solicitării creditului garantat veniturile nete lunare ale familiei nu pot depăși valoarea de 7.000 lei.

• Mandatarea pe lângă Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și a Fondului Român de Contragarantare în vederea emiterii de garanții în numele şi în contul statului, în favoarea băncilor care acordă credite persoanelor fizice pentru achiziția unei locuințe în cadrul Programului.

• Menținerea avansului minim de 5 % din prețul de achiziție al locuinței. Prețul de achiziție a locuinței este de maximum 70.000 EUR echivalent lei la cursul BNR valabil la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, iar valoarea finanțării garantate este de maximum 66.500 EUR echivalent lei.

• Acordarea următoarelor subvenții de dobândă:
 reducerea cu 0,5 puncte procentuale a ratei dobânzii creditului garantat pe toată durata Programului pentru familiile cu un singur copil.
 reducerea cu 1 punct procentual a ratei dobânzii creditului garantat pentru familiile cu doi sau mai mulți copii.

• Refinanțarea creditelor obținute în cadrul Programului, prin alte instrumente de finanțare, cu excepția altor credite acordate in cadrul Programului.

Inițiatorul proiectului este Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor.

Proiectul a fost adoptat în Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, Camera Deputaților fiind for decizional.

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: