2 august 2021

Programul Teatrului de Stat Constanţa din acest weekend a fost modificat

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Programul Teatrului de Stat Constanţa din acest weekend a fost modificat: MEMORIA APEI şi CRIMA DIN STRADA LOURCINE

Spectacolele care fuseseră programate în acest weekend la Teatrul de Stat Constanţa – ZIUA Z şi 8 TAŢI – au fost suspendate din cauza accidentării unui actor care face parte din ambele distribuţii.

Cele două spectacole care au fost programate sunt „Memoria apei” şi „Crima din strada Lourcine”. În acest moment mai pot fi cumpărate bilete doar pentru spectacolul „Memoria apei” de mâine, sâmbătă, ora 19:00, cel de duminică fiind sold out.

Sâmbătă, 19 iunie, ora 19:00, „MEMORIA APEI”, un spectacol de Vladimir Anton – regia artistică, traducerea şi adaptarea, după un text al scriitoarei englezoaice Shelagh Stephenson. Scenografia: Maria Miu, asistent scenografie: Diana Sav, lighting design: Lucian Moga. În distribuţie: Laura Iordan Adrian, Dana Dumitrescu, Alina Manţu, Georgiana Rusu, Andu Axente, Liviu Manolache

Trei surori se întâlnesc, după mulţi ani în care nu s-au văzut, rememorând întâmplări din copilărie, reînviind rivalităţi şi certuri vechi, ceea ce dă naştere unor scene de un umor savuros. Fiecare dintre surori se află în câte o relaţie şi fiecare relaţie este într-un moment de criză. Conflictele sunt alimentate de alcool şi marijuana, astfel ieşind la iveală frustrări şi adevăruri pe jumătate conştientizate sau blocate cu bună-ştiinţă.

Duminică, 20 iunie, tot de la ora 19:00, aveţi ocazia să vizionaţi spectacolul „CRIMA DIN STRADA LOURCINE” o comedie muzicală de Eugene Labiche, traducere Violeta Popa, regia Vlad Cristache, scenografia Mădălina Niculae şi Andreea Tecla, muzica originală Tibor Cari.

În distribuţie: Marian Adochiţei, Andrei Cantaragiu, Florina Stănculeţ, Andrei Bibire, Ştefan Mihai. Ei sunt acompaniaţi live de formaţia alcătuită din pianista Elena Gatcin, clarinetistul Marian Gănescu şi percuţionistul Valentin Tănase.

Divertisment autentic, de cea mai bună calitate; o poveste delicioasă, de roman poliţist, în care comicul de situaţie se combină cu o dinamică excelentă a personajelor; un decor colorat, de Belle Epoque, plin de elemente surprinzătoare; un band care, răspunzând la indicaţiile dirijorale ale personajelor principale, acompaniază live actorii; suspans şi tensiune, dar mai ales haz, de care avem cu toţii nevoie.

*** Asigurăm spectatorii că în Teatrul de Stat Constanţa sunt aplicate toate măsurile de protecţie prevăzute de normele legale în vigoare, în contextul pandemiei de Covid 19.

*** Biletele la spectacolele Teatrului de Stat Constanţa pot fi achiziţionate fie online, prin platforma www.mystage.ro , fie de la casa de bilete a Teatrului de Stat Constanţa – Bulevardul Ferdinand Nr. 11

Vă mulţumim că ne sunteţi mereu alături şi vă aşteptăm cu drag la teatru!
www.teatruldestatconstanta.ro
www.facebook.com/teatruldestatconstanta
https://www.instagram.com/teatruldestatconstanta