15 august 2022

Proiect caritabil al Fundaţiei Filantropice Metropolis la I.C.Fundeni

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Fundaţia Filantropică Metropolis s-a alăturat Institutului Clinic Fundeni din Bucureşti (ICF) prin dezvoltarea şi implementarea unui amplu proiect ce a vizat modernizarea celor două secţii de pediatrie ale ICF, reuşindu-se astfel, o îmbunătăţire semnificativă a calităţii serviciilor de cazare şi dotarea saloanelor destinate tratamentelor pacienţilor pediatrici cu afecţiuni grave.
Mai exact, la Institutul Clinic Fundeni, cu ajutorul Fundaţiei Filantropice Metropolis, au fost modernizate saloanele şi spaţiile conexe din cele două secţii de pediatrie şi s-a reuşit integrarea în fiecare salon a grupurilor sanitare proprii. De asemenea, fiecare pat a fost dotat cu console medicale, bare pentru susţinerea echipamentelor, sisteme pentru apelare asistente şi prize pentru conectarea la aer comprimat şi oxigen. Toate finisajele încăperilor au fost realizate din materiale special alese pentru a permite realizarea unor condiţii sanitare la standarde internaţionale. Totodată, au fost instalate sisteme de încălzire a apei pentru a reduce impactul problemelor generate de dificultăţile de aprovizionare prin intermediul reţelelor publice.

„Având în vedere statusul de imunodepresie severă al majorităţii pacienţilor care apelează la serviciile medicale oferite în cadrul Institutului (pacienţi oncologici, cu imunosupresie dată de boală/tratament, pacienţi post-transplant, pacienţi cu boală cronică de rinichi în program de hemodializă etc) se impune crearea unor condiţii spreciale care să asigure (inclusiv din punct de vedere epidemiologic), măsuri speciale de izolare şi prevenire a infecţiilor nozocomiale şi , prin acest proiect de suflet, sperăm că am reuşit să venim în sprijinul pacienţilor pediatrici cu afecţiuni grave care necesită terapii medicale speciale şi pe care, de cele mai multe ori, medicii de la Fundeni reuşesc să le implementeze cu succes oferind astfel micuţilor pacienţi o nouă şansă la viaţă” au declarat reprezentanţii Fundaţiei Filantropice Metropolis.

La rândul său, managerul Institutului Clinic Fundeni din Bucureşti, Prof.Univ.Dr. Anca Coliţă a ţinut să sublinieze că „o astfel de iniţiativă salutară a Fundaţiei Filantropice Metropolis nu poate să arate decât generozitate, dragoste şi respect faţă de toţi cei implicaţi în derularea actului medical, dar mai ales faţă de micuţii noştri pacienţi care, din nefericire , prezintă afecţiuni grave, iar pentru toţi aceştia efortul susţinut al reprezentanţilor Fundaţiei vine astăzi, prin finalizarea proiectului de modernizare a celor două secţii de pediatrie, să aducă un plus consistent din perspectiva condiţiilor de spitalizare care creează acum premisele reducerii semnificative a unor posibile complicaţii infecţioase specifice tratamentelor aplicate. Iar pentru acest dar de suflet şi din suflet, atât în nume personal , cât şi al întregului colectiv din cadrul Institutului Clinic Fundeni din Bucureşti le aduc tuturor membrilor Fundaţiei sincere mulţumiri laolaltă cu cele mai preţioase gânduri”.

50% dintre copiii diagnosticaţi cu leucemii acute sau limfoame maligne vin la Fundeni.

Pandemia COVID-19 a scos în evidenţă necesitatea şi obligativitatea asigurării diagnosticului şi tratamentului salvator de viaţă al pacienţilor, indiferent de contextul epidemiologic. Activitatea medicală intensă şi continuă a fost evidenţiată în special prin rulajul mare al pacienţilor Clinicii de Pediatrie din Institutul Clinic Fundeni atât înainte , cât şi în timpul pandemiei:

An Internări continue Internări de zi
2019 3745 3547
2020 2911 2738
2021 3223 3822
01-06.2022 3290 2615

În cadrul Clinicii de Pediatrie din ICF sunt trataţi pacienţi cu afecţiuni cronice din sfera hemato-oncologiei, nefrologiei şi gastroenterologiei pediatrice.

În România sunt diagnosticaţi anual 100-120 de copii cu afecţiuni hemato-oncologice maligne, copii care necesită tratament şi îngrijiri dedicate în secţii înalt specializate.

O parte dintre aceşti copii necesită transplant de celule stem hematopoietice şi terapii personalizate – imunoterapie, terapie CAR-T.

Conform datelor raportate Registrului Naţional de Cancer, în ţara noastră aproximativ 50% dintre copiii diagnosticaţi anual cu leucemii acute sau limfoame maligne se adresează Institutului Clinic Fundeni atât pentru stabilirea diagnosticului corect şi complet prin utilizarea tehnicilor de laborator performante, cât şi pentru administrarea protocoalelor europene de chimioterapie, efectuarea procedurilor de transplant medular şi a noilor terapii personalizate.

Secţia Pediatrie I a ICF dispune de un număr de 43 de paturi destinate tratamentului pacienţilor cu afecţiuni hematologice maligne (20 paturi) şi a pacienţilor cu talasemie majoră, hemofilie şi alte afecţiuni genetice (23 paturi). Secţia Pediatrie III a ICF dispune de un număr de 26 de paturi şi are în evidenţă 15 pacienţi care efectuează proceduri de dializă continuă.

Sursa foto Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti