3 decembrie 2021

Proiect de HG pentru sprijinirea mamelor cu posibilităţi materiale reduse

Selective focus on stack of LEI romanian money. Lei banknotes isolated.

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Consultare publică: proiect de HG pentru sprijinirea mamelor cu posibilităţi materiale reduse, inclusiv prin acordarea unor tichete sociale în valoare de 2000 de lei

Astăzi, 2 august 2021, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a lansat în consultare publică proiectul de HG care va reglementa modul prin care vor fi acordate trusourile pentru nou-născuţi, de care vor beneficia mamele cu posibilităţi materiale reduse.

Potrivit propunerii, sprijinul financiar, constând în tichete sociale în valoare de câte 2.000 lei/nou născut, va fi susţinut din fonduri europene, prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) şi va putea acoperi achiziţia de alimente, scutece, îmbrăcăminte sau articole sanitare şi medicale pentru mamă şi copil.

Tichetele se vor acorda în primele 3 luni de la naştere, după cum urmează:
– mamelor cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat;
– mamelor din familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei, acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei mamelor minore;
– mamelor care se află în situaţie de risc (exemplu: persoanele cu dizabilităţi);
– mamelor aflate temporar în situaţii critice de viaţă (victime ale calamităţilor, violenţei domestice, persoane dependente, etc.) şi/sau care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate (exemplu – fără locuinţă;
– mamelor care nu deţin acte de identitate şi nu pot accede la drepturile civile.

Tichetele sociale/cardurile vor putea fi utilizate la comercianţii parteneri înscrişi în program.

„În urma adoptării Hotărârii de Guvern, MIPE va fi în măsură să înceapă derularea proiectului, iar trusourile pentru nou născuţi vor ajunge la beneficiarii care au cea mai mare nevoie de acest sprijin. Ajutoarele vor fi distribuite utilizând mijloace electronice moderne şi, cel mai important, vom utiliza un flux de lucru deja funcţional, cu rezultate foarte bune”, a declarat Cătălina Bădoiu, secretar de stat, coordonator Direcţia Implementare POAD.

Proiectul de HG poate fi consultat aici https://mfe.gov.ro/informatii-de-interes-public/acte-normative-in-consultare-publica/.
Propunerile şi recomandările pot fi transmise până la data de 12 august 2021, la adresa de email acte.normative@mfe.gov.ro.