Publicat: 29 Noiembrie, 2012 - 19:18
Share
Se va instala un recif artificial în zona Cazinoului din Constanţa

În perioada 29 – 30 Noiembrie, la Odessa, Ucraina, are loc prima masă rotundă din cadrul proiectului „Research and REstaration of the Essential Filter of the Sea – REEFS”, proiect finanţat de Programul Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Comun de Cooperare în bazinul Mării Negre 2007-2013.

Scopul întâlnirii este revizuirea cadrului legislativ şi instituţional, dar şi procedurile administrative referitoare la practicile de amplasare a recifelor artificiale, ca modalitatea de restaurare a ecosistemului Mării Negre, în ţările partenere: Bulgaria, România, Georgia, Turcia şi Ucraina.

Oamenii de ştiinţă, cercetătorii, ecologiştii, experţii jurişti şi reprezentanţii ai organismelor publice vor schimba informaţii şi vor aduce în discuţie aspectele legale şi de mediu ale amplasării recifelor artificiale, măsurile necesare de advocacy, precum şi construirea de reţele şi sinergii între părţile interesate din jurul bazinului Mării Negre.

Discursurile de deschidere vor fi susţinute de prof. Boris Aleksandrov, de la „Institutul de Biologie al Mărilor din Sud (OBIBSS)” şi de Tzvetkov Petko, manager de proiect din partea Fundaţiei Bulgare pentru Biodiversitate, beneficiarul proiectului.

Instituţiile care vor lua parte la implementarea acestui proiect sunt: Bulgarian Biodiversity Foundation, Georgian ILIA State University din Tbilisi, ONG Mare Nostrum din Constanta, Turskish Black Sea Technical University din Trabzon şi, partenerul gazdă, Odessa Branch of the Institute for Biology of Southern Seas (OBIBSS). Din partea română, la dezbateri, vor participa Marian Paiu, responsabil proiect ONG Mare Nostrum, Cătălin Anton şi doi reprezentanţi ai Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” din Constanţa, Camelia Dumitrache şi Cornel Ursache. Reciful construit în Bulgaria se doreşte să fie din polipropilenă, dar legislaţia din ţara noastră impune ca acesta să fie din beton sau fier.