Publicat: 15 Decembrie, 2017 - 13:35
Share

CNAIR SA a transmis în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) anunţul de participare pentru procedura de atribuire a contractului 'Proiectare şi execuţie varianta de ocolire Bacău'.

Obiectul contractului este reprezentat de constructor a 30,8 km de drum nou la standarde europene, din care 16,269 km la profil de autostradă.

Durata contractului va fi minim 96 de luni, dintre care 6 luni perioada de proiectare, 30 luni perioada de execuţie a lucrărilor şi minim 60 de luni perioada de garanţie a lucrărilor. Perioada de garanţie poate creşte la 84 de luni în funcţie de oferta din cadrul factorilor de evaluare.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor a fost stabilit pentru data de 12.02.2018.

Centura Bacău reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte pentru zona Moldovei. Prin lansarea acestui obiectiv s-a depăşit valoarea de peste 4 miliarde de euro a proiectelor lansate în SEAP de CNAIR SA, în acest an. 

Reamintim că în data de 12.04.2017 (CNAIR) S.A. a transmis  Antreprenorului  turc  EKO INSAAT VE TICARET A.S.,   înştiinţarea de reziliere a contractului pentru execuţia Variantei de Ocolire a Municipiului Bacău, după ce antreprenorul turc a anunţat oficial că este în imposibilitatea de a susţine financiar  lucrările. Până la data rezilierii contractului constructorul reuşise să execute doar 2% din lucrări.

Tag-uri Nume: