21 mai 2022

Proiectul „MoldArte”, beneficiarul unui grant oferit de EUNIC

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Proiectul „MoldArte” va avea loc în perioada ianuarie – octombrie 2022 și va fi organizat de Institutul Cultural Român în colaborare cu Institutul Cultural Goethe, Ambasada Austriei din Republica Moldova și Delegația Uniunii Europene din Republica Moldova.

Proiectul este beneficiarul unui grant câștigat în urma concursului de proiecte din cadrul programului „Spații Europene de Cultură” organizat de EUNIC – rețeaua institutelor culturale europene. „MoldArte” a fost selectat de către un juriu internațional în luna iunie 2021 dintr-un total de 39 de aplicații și a parcurs o etapă pregătitoare în perioada septembrie-noiembrie 2021, în care au fost stabilite cadrul de colaborare, responsabilitățile partenerilor implicați, conținutul și modalitățile de implementare, respectiv sustenabilitatea proiectului pe termen lung.

Partenerii locali din Republica Moldova vor fi Coaliția Sectorului Cultural Independent din Republica Moldova, Muzeul Național de Artă din Chișinău, Asociația Tinerilor Artiști din Moldova Oberliht, Centrul de Artă Contemporană Ksa:K, Asociația MOLDOX, Asociația Studio Cocoșul Roșu.

Proiectul își propune să dezvolte o nouă scenă culturală publică în Republica Moldova, capabilă să abordeze problemele sociale și politice actuale și să sporească gradul de participare la cultură al actorilor culturali prin crearea unei platforme integrate online și on-site, un instrument de relaționare viabil și durabil pentru profesioniști (artiști, manageri culturali, organizații publice sau private).

„MoldArte” va funcționa ca o platformă care va cartografia resurse culturale și va oferi un spațiu de reflecție asupra unor noi acțiuni comune. Componenta online va prezenta diversitatea inițiativelor artistice și organizațiilor culturale din Republica Moldova care se concentrează asupra condițiilor precare de muncă ale actorilor culturali implicați social (inclusiv cei activi în regiunea transnistreană). Va cuprinde o bancă de resurse de informare, programul cultural și conținut editorial pe teme legate de solidaritatea între artiști și organizații, activitatea și sustenabilitatea sectorului cultural în timpul/post pandemie, statutul social al lucrătorului cultural, guvernarea pe mai multe niveluri a culturii publice, politicile și practicile educației prin cultură. Programul de evenimente cuprinde dezbateri pe teme de interes local, ateliere de lucru, evenimente artistice și vizite de cercetare ale unor profesioniști din domeniu, între actorii culturali din Republica Moldova și cei din țările partenere (România, Austria și Germania), cu scopul de a dezvolta noi parteneriate și inițiative comune, asigurând astfel sustenabilitatea proiectului pe termen lung.

România susține activ eforturile de integrare europeană ale Republicii Moldova și programul de reforme pro democratice. În această linie, atât Institutul Cultural Român cât și instituțiile membre ale EUNIC sunt interesate în dezvoltarea de proiecte și strategii comune ce au ca obiectiv promovarea actorilor cultural locali, crearea de parteneriate și rețele între instituții din Moldova și din țări membre ale UE, promovarea creatorilor și a instituțiilor de cultură locali în spațiul european.

Institutul Cultural Român, prin această inițiativă și prin derularea de proiecte culturale de amploare în cadrul clusterelelor EUNIC din întreaga lume, își afirmă interesul constant de a susține participarea și promovarea artiștilor români în cadrul proiectelor organizate de EUNIC.Mai multe informații despre „European Spaces of Culture”, precum și lista integrală proiectelor selectate: https://bit.ly/34ifSsp și https://bit.ly/3qTIPCE.