Publicat: 4 Iulie, 2013 - 08:51

Partidul Conservator consideră educaţia şi cultura sportivă a copiilor a avut mult de suferit în ultimii ani din cauza invaziei disproporţionate a tehnologiei în viaţa de zi cu zi.

Educaţia copiilor este una dintre axele gândirii conservatoare, iar problema sănătăţii în educaţie ar trebui să reprezinte o prioritate naţională în condiţiile creşterii alarmante a ratei obezităţii.

În aceste condiţii, la iniţiativa deputatului conservator Mircea Irimie, un grup de 13 deputaţi şi senatori au iniţiat un proiect legislativ prin care elevii ar urma să primească gratuit din partea statului, prin intermediul şcolilor, un echipament sportiv complet la intrarea în clasa I.

Iniţiatorul, Mircea Irimie, a explicat că acest mod de a-i ajuta pe copii îi va determina să facă mai mult sport decât până acum, reducând astfel semnificativ programul petrecut de către aceştia în faţa calculatorului.

“Este de semnalat faptul că incidenţa obezităţii la copiii de vârstă şcolară a crescut alarmant în ultimul timp, acest lucru fiind cauzat de lipsa activităţii sportive şi de alimentaţia necorespunzătoare. Mai mult timp petrecut pe terenurile şi în sălile de sport va scădea incidenţa acestui fenomen ce afectează o parte importantă a acestui sector de vârstă. Cele mai alarmante date arată că un sfert dintre copii sunt supraponderali iar jumătate dintre elevi au scutire de la orele de sport”, a explicat Mircea Irimie.

Remărcăm faptul că în toate ţările dezvoltate, sportul a devenit o adevărată cultură. În Germania, spre exemplu, Federaţia Germană de Fotbal, DFB are 25.000 de cluburi afiliate şi circa 6.8 milioane de fotbalişti legitimaţi, conform datelor furnizate de federaţie.

“Este momentul ca activităţile sportive din şcoli să primească un impuls din partea mediului politic. Proiectul parlamentarilor conservatori are capacitatea de a genera beneficii pentru copii care vor participa la el. Iar producatorii români de echipament vor fi, prin lege, singurii beneficiari, legea sprijinid în acest mod, implicit, capitalul românesc.”