19 ianuarie 2022

Propunerea de modificare a actului normativ de reglementare a construcţiei creşelor în dezbatere publică

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a supus dezbaterii publice noul act normativ care modifică reglementările privind proiectarea şi construcţia creşelor, a anunţat ministrul Cseke Attila.

Ministrul a arătat: modificările sunt necesare pentru că reglementările în vigoare, adoptate în 1997, nu reflectă condiţiile şi realitatea din prezent. „În acest an vom demara un amplu program naţional de construcţie de creşe. În baza unor prevederi legale moderne putem construi creşe moderne, adaptate nevoilor contemporane”, a precizat Cseke Attila.

Din cele 79 de pagini de reglementări în vigoare 67 vor fi eliminate, iar cele 12 rămase vor fi modificate. Noul act normativ va conţine prevederi privind eficienţa energetică a clădirilor, folosirea energiei din surse regenerabile şi construcţia unor creşe pasive din punct de vedere al protejării mediului înconjurător.

Totodată, reglementările din 1997 conţin prevederi care s-au dovedit a fi neaplicabile, de exemplu, regula de a asigura cel puţin 100 de m2 spaţiu de joacă în aer liber pentru fiecare copil. „La o creşă de 100 de copii, de 1-3 ani, înseamnă 10.000 m2 sau un hectar de teren. Nu este fezabil. Vom modifica această reglementare la minimum 10 m2 pentru fiecare copil, însemnând 1.000 de m2 la o creşă cu 100 de copii”, a afirmat ministrul.

Cseke Attila a anunţat: urmează să fie prezentat conceptul vizual al clădirilor de creşe. Acestea vor avea, pe lângă camera de joacă, dormitor şi baie, un spaţiu administrativ, o sală multifuncţională, dar şi bucătărie şi spălătorie. În jurul clădirilor, dar opţional şi pe acoperişul acestora, cei mici se vor putea bucura de spaţiu verde de joacă în aer liber. Totodată, clădirile vor avea şi panouri solare montate pentru a asigura un aport de energie din surse regenerabile.