1 octombrie 2022

Proteste cu tîlc și diversiuni

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Ionuț Stroe, no name liberal cu difuzor ocazional, zice că manifestarea de la Parlament este o instigare la violență a celor de la AUR.

El a făcut trimitere la agitatorii politici de profesie, prezenți la demonstrația de la Parlament. Care sunt agitatorii politici de profesie prezenți la locul ”incidentelor”? Se referă cumva la Mălin Bot, Angi Șerban, Ceaușescu etc? Nici vorbă! Aceștia erau agresivi, prezenți și, evident, se purtau ca niște agitatori politici la demonstrațiile și evenimentele promovate de binom, liberali și USR pe vremea demonstrațiilor din Piața Victoriei.

Aceia au participat la dărîmarea guvernului Ponta și apoi au intrat în ”adormire” pînă la noi ordine și sponsorizări.

La demonstrația AUR au participat cele două cucoane specializate în reacții isterice, trambalate pe la emisiunile România TV și Antena 3. Chiar așa periculoase au fost vocile pițigăiate ale celor două dudui? Grupul de presiune și zgomote ale PNL și USR, adică ale binomului, au absentat motivat. Nu l-a trimis nimeni!

Așadar, trebuie să ne întrebăm dacă protestatarii AUR sunt chiar atît de înrăiți din cauza proiectului de lege privind ”certificatul verde”? Au fost și mai sunt așa de violenți încît să pună în pericol Parlamentul României? Chiar au fost vandalizate autoturismele ambasadorilor SUA și Japoniei? Chiar au fost parlamentarii sechestrați în Parlament? Chiar am avut de-a face cu un atac la ordinea de drept?

Într-o minte de polițai, asemenea judecăți sunt posibile!

Eu zic că ar fi cazul să mai bem o cafea și să ne păstrăm calmul și să luăm lucrurile cu mai multă atenție și discernămînt. În țara noastră lucrurile sunt mai complicate. Adică și vopsite, și montate, și cîrpite!

Un fapt este cert. Există o agitație legată de certificatul verde, provocată și de diverse declarații ale unor politicieni. Același lucru se petrece și în alte țări. Franța și Austria sunt exemple din Uniunea Europeană unde lucrurile au avut parte de desfășurări mult mai violente.

Update

Există o neîncredere cumplită în prestația lui Raed Arafat. Există tehnici ale jandarmilor de a derula diversiuni. Există presiuni de adoptare a Certificatului Verde și dinspre Uniunea Europeană.

Există preocuparea actualei coaliții PSD-PNL-UDMR de a trece Certificatul Verde și de a nu se opune comenzilor venite de la Comisia Europeană. Şi Franța, care va deține președinția Consiliului Uniunii Europene, anunță același lucru. Adică un certificat verde. Dar mult mai sever. Din cauza gafelor și incoerențelor, în România avem de-a face cu o neîncredere crescută. Avem vaccinări mai puține și refuznici mai mulți. Forța de șoc a zvonurilor (și din cauza bombardamentelor de pe Facebook, a guvernanților amatori și a jurnaliștilor păreriști!) este mult mai mare. Noi savurăm fantasmagoriile în detrimentul informațiilor sigure și seci. Şi dacă putem pipăi adevărul, tot ni se pare că ascunde ceva!

Cu alte cuvinte, există un fond propice neîncrederii. Plus unul puternic de nemulțumiri sociale. Prețurile la gaz metan au înnebunit de-a binelea. Cele de la energie electrică au sărit la nivelul banilor din bănci. Reducerea pensiilor de serviciu la Justiție și la ofițerii din serviciile secrete a fost o amăgire. Compensațiile, la fel. Promisiunile PSD-ului se mai dezumflă sau dispar.

Şi nababii se scarpină la ceafă. Ce fel de vremuri ne amenință?

Ei bine, protestul de la Parlament, continuat în Piața Victoriei, ne arată un partid, AUR, pregătit să profite de aceste neajunsuri. Uneori o face organizat, alteori excesiv, ministrul Internelor a umflat povestea cu protestatarii introduși cu mașinile parlamentarilor AUR, ne-a dus și cu forțarea de la intrarea în curtea Palatului Parlamentului (argumentație tip Bode) sau că au vandalizat mașinile ambasadorilor. Care ambasadori nu erau ambasadori și din care doar două autoturisme fără steag au fost machiate în stil graffiti.

Încă nu este clar cît a fost furie și protest și cît a fost instigare!

”Este regretabil că….” a zis Lucian Bode, fără să adauge că este la fel de regretabil că România este condusă de o lume cîrpită, de niște impostori și niște lemn Tănase! Adică de o mică adunătură de mediocri.

Antena 3, vizibil dresată în spiritul profesorului Dan Voiculescu, a lansat o întrebare stupidă pentru un post de știri:

-”Ce au făcut serviciile secrete, SPP și Jandarmeria să prevină atacul la Senat?”

Este clar! Nu ne-au urmărit cum trebuie!

Post scriptum:
Ca din întîmplare, marți Antena 3 a difuzat o judecată zicere a lui Eduard Hellvig care susținea că SRI-ul de acum nu este succesorul fostei Securități. Şi dădea exemplul cu media de vîrstă și cu procentajul mare de ofițeri vorbitori de limbi străine. Ce să spun! Nici o vorbă despre practicile băieților care, adeseori, se repetă la indigo!