Publicat: 13 Decembrie, 2013 - 10:02
Share


Protocolul, semnat, joi, de ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, şi Marius Sepi, prim-vicepreşedinte al Federaţiei Sanitas, are, printre altele, rolul de a stabili un parteneriat pentru a identifica blocajelor şi disfuncţionalităţilor din sistemul de sănătate şi a găsi soluţii acceptabile pentru părţile semnatare.

Protocolul prevede înfiinţarea unui Comitet de lucru care se va întruni lunar sau ori de câte ori este nevoie, pentru discutarea problemelor de interes comun din domeniul sănătăţii, cât şi acordarea de sprijin reciproc pentru implementarea unor soluţii privind problemele de interes general din sistemul de sănătate.
Din comitet vor face parte cinci reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii şi cinci membri ai Coaliţiei.
Documentul prevede şi "abţinerea de la atacuri la persoană ori acuze reciproce în mass media, în lipsa unor consultări prealabile menite să clarifice amiabil eventualele diferende între părţi şi, respectiv, să identifice modalităţile constructive de remediere a acestora".
Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, este de părere că acest protocol ar putea să reducă numărul medicilor care aleg să plece în străinătate.

El a arătat că în 2011, în spitalele din România lucrau 20.600 de medici, iar la 1 octombrie 2013 numărul lor scăzuse la 14.200.

"Avantajul acestui protocol este că transmite un mesaj de încredere. Poate vom diminua puţin acest exod al medicilor. Anul acesta, de la 1 ianuarie, au plecat deja 2.500 de medici în care statul român a investit", a subliniat preşedintele CMR.
Acesta a arătat că din punctul de vedere al colegiului, coaliţia a fost pentru demnitate, libertate, autonomie respect şi competenţă..

,,Vom milita şi solicităm parlamentului şi preşedinţiei ca medicii să nu fie funcţionari publici ,, a susţinut prof. dr.Astărăstoae.
El s-a referit şi la simularea legată de buget făcută de Centrul de Etică de la Iaşi care a evidenţiat că pentru a realiza toate proiectele legislative ale Ministerului Sănătăţii este necesară o suplimentare a bugetului sănătăţii cu 2,5 miliarde lei.

Autor: Cornelia Stanciu