16 octombrie 2021

PSD: Cazul de la Suceava reclamă o schimbare fundamentală de abordare în combaterea mafiei pădurilor

Distribuie pe rețelele tale sociale:

PSD este alături de victimele atacului violent al mafiei tăierilor ilegale de păduri din judeţul Suceava şi solicită autorităţilor să intervină cu maximă fermitate şi celeritate pentru pedepsirea celor vinovaţi. Totodată, PSD le oferă persoanelor agresate sprijin juridic pentru obţinerea, în instanţă, a compensaţiilor cuvenite în urma acestui act revoltător de agresiune.

Cazul de la Suceava este semnul escaladării la un nivel fără precedent a acţiunilor de crimă organizată din partea mafiei pădurilor, ceea ce reclamă o schimbare fundamentală de abordare din partea autorităţilor competente, în sensul unei reacţii mai prompte, mai ferme şi mai severe pentru combaterea acestui fenomen.

PSD va iniţia o dezbatere publică pentru identificarea modificărilor şi a completărilor actualului cadru legal, astfel încât să se asigure o protecţie mai eficientă a jurnaliştilor şi a celor care luptă cu mafia tăierilor ilegale de păduri.

Necesitatea unei legislaţii care să ofere o protecţie superioară jurnaliştilor este fundamentată şi în rapoartele Uniunii Europene care atrag atenţia asupra escaladării discursului de ură ce incită la violenţă împotriva reprezentanţilor mass-media şi ai societăţii civile.

Biroul de Presă al PSD