Publicat: 12 Iulie, 2020 - 14:35
Share

Autor: 

Stagnare si chiar cadere in sondaje

In decurs de o saptamana au fost date publicitatii trei sondaje de opinie realizate in luna iunie 2020 de urmatoarele institute: IMAS, SOCIOPOL si CURS. In ce priveste optiunile in cazul organizarii de alegeri parlamentare, PNL se afla pe primul loc in toate cele trei sondaje, cu un scor aproape identic, respectiv cu 33% in sondajele IMAS si SOCIOPOL si cu 32% in sondajul CURS. Liberalii n-au insa motive sa exulte pentru ca au pierdut 14-15 procente fata de luna ianuarie, cand inregistrau 47%. Este o cadere drastica, care reprezinta pretul platit pentru modul deficitar si chiar fraudulos in care au gestionat pandemia de coronavirus. N-au motive sa exulte nici social-democratii, pentru ca nu au reusit  sa contabilizeze in contul lor procentele pierdute de liberali sau macar o parte importanta din acestea. In sondajul IMAS, PSD inregistreaza 21,9%, sub scorurile inregistrate anul trecut la alegerile europarlamentare (22,5 %) si in primul tur al alegerilor prezidentiale (22,26%), care au fost cele mai slabe rezultate electorale din istoria partidului. In sondajele SOCIOPOL si CURS, PSD inregistreaza un scor identic, 28%, dar si acesta este sub asteptari in contextul erodarii suferite de PNL dupa noua luni de guvernare si trei luni de gestionare a pandemiei si al apropierii  intrarii in vigoare a Legii pensiilor pritocite de social-democrati, care prevede o majorare de 40 %, pe care liberalii nu vor sa o aplice decat pe sfert (10%).

PSD nu numai ca nu a reusit sa fructifice esecurile si fraudele guvernului PNL din perioada pandemiei, dar nici nu a reusit sa riposteze la atacurile liberale cu privire la guvernarile social-democrate precedente, indeosebi la acuza ca PSD ar fi principalul vinovat pentru esecurile in organizarea si administrarea statului roman, inclusiv sub aspect medical, pentru ca s-ar fi aflat anterior la guvernare timp de sapte ani (2012-2019). Ori, in perioada 2012-2014, si PNL s-a aflat la guvernare alaturi de PSD, sub auspiciile USL, iar, in perioada 2015-2016, PNL a fost principalul sustinator al guvernului tehnocrat condus de premierul Dacian Ciolos, care a fost multdorit de presedintele Klaus Iohannis, liderul suprem al liberalilor. Rezulta, asadar, ca liberalii s-au aflat la guvernare aproape patru ani din cei sapte ani imputati PSD, la care se adauga ultimele 9 luni de guvernare minoritara. In plus, dupa guvernul PSD condus de premierul Adrian Nastase (2000-2004), PNL s-a aflat la guvernare in perioada 2004-2008, iar, PDL, partidul cu care a fuzionat in 2014, s-a aflat la guvernare in perioada 2008-2012, ceea ce inseamna ca actualii liberali s-au aflat la guvernarea Romaniei cel putin 12 din ultimii 16 ani, adica trei sferturi din aceasta perioada. Ca atare, ei au principala responsabilitate pentru esecurile in organizarea si administrarea statului roman dupa accederea tarii noastre in NATO si UE.

Promovarea penalilor si venalilor

PSD a dovedit chiar saptamana trecuta ca nu intelege[v1]  nici acum doleantele electoratului si ca nu tine cont de criticile presei si ale societatii civile. Desi se declara mai nou sustinator al sloganului „ Fara penali in functii publice” si vrea sa initieze un referendum pentru modificarea Constitutiei in acest sens, actuala conducere a PSD a promovat saptamana trecuta in functii foarte importante, de vicepresedinte al Curtii de Conturi a Romaniei, doua personaje foarte controversate, care au avut probleme penale si nu detin competenta si probitatea necesare. Este vorba de senatorul de Giurgiu, Niculae Badalau, care a fost foarte apropiat de fostul lider Liviu Dragnea la un moment, fiind uns de acesta presedinte executiv al PSD, vicepresedinte al Senatului si ministru al Economiei, si de fostul senator Ilie Sarbu, socrul fostului premier Victor Ponta, ministru al Agriculturii in doua guverne, ex-vicepresedinte al PSD si lider al grupului senatorial social-democrat. Marsand pe relatia sa apropiata cu Dragnea, Badalau a incercat sa devina presedintele Curtii de Conturi in timpul ultimei guvernari PSD, scop in care a reusit sa modifice legea de organizare si functionare a acestei institutii, prin prevederea posibilitatii ca functiile de conducere si de executie sa poata fi ocupate si de ingineri, nu numai de juristi si economisti, el fiind de profesie inginer agronom.

Proaspatul vicepresedinte al Curtii de Conturi are antecedente penale, fiind arestat si condamnat in 1988 pentru furt din avutul obstesc (public), pe care acum trebuie sa-l apere in noua functie. Badalau a fost arestat si condamnat pentru ca, in calitate de subinginer agronom la baza de receptie Malu Spart din judetul Giurgiu, a furat in 13 ianuarie 1988 patru saci cu grau, pe care i-a remis unui localnic, care-i dadu-se un curcan. In octombrie 2013, Directia Nationala Anticoruptie a anuntat ca a inceput urmarirea penala impotriva senatorului Niculae Badalau pentru savarsirea infractiunii de trafic de influenta, retinand in sarcina sa ca ar fi aparat interesele unei firme private (SC Agrozootehnica SA Vedea), implicata intr-un circuit evazionist prin care a fost cauzat un prejudiciu de peste 50 milioane de euro, facand interventii pe langa conducerile APIA, ANAF si Prefecturii judetului Giurgiu. Procurorii anticoruptie l-au acuzat ca, in cursul lunii mai 2013, ar fi primit, cu titlu gratuit, de la reprezentanti ai firmei protejate, cantitati insemnate de produse alimentare pentru restaurantul pe care-l detine in orasul Bolintin Vale (200 pulpe de pui, 200 piepturi de pui si 20 kg de ficatei de pasare), motiv pentru care a fost poreclit de presa „senatorul Ficatel”. Numai un astfel de gainar putea gasi PSD sa puna in fruntea Curtii de Conturi, a carei principala menire este sa verifice modul de cheltuire a banilor publici?

Ilie Sarbu a dobandit prima sinecura politica la Curtea de Conturi in septembrie 2015, cand ginerele sau Victor Ponta era premier si presedinte al PSD, devenind vicepresedinte al Autoritatii de Audit, cu o leafa de 4.000 de euro pe luna, desi avea varsta de pensionare (65 ani). Tata-socru nu avea nicio expertiza in materie, licenta sa de baza fiind in teologie, obtinuta la Institutul Teologic Sibiu in 1975. Ulterior a fost profesor si director la Seminarul Teologic Caransebes, perioada in care, conform unor fosti generali de Securitate, ar fi devenit colaborator al Securitatii, cu numele de cod „Ovidiu Marinescu”. Din 1981 pana in 1990 a fost consilier economic al Mitropolitului Banatului, Nicolae Corneanu, perioada in care, potrivit acelorasi surse, ar fi devenit ofiter deplin conspirat al Directiei de Informatii Externe, serviciul de spionaj al Securitatii, ocupandu-se, printre altele, cu legendarea unor vii ca morti si a unor morti ca vii. Preasfintitul Ilie nu a dezmintit pana acum aceste acuzatii lansate cu 6-7 ani in urma. Dupa 1990, Sarbu a urmat cursuri de management si marketing in cultura cartofului si in cresterea bovinelor, iar in 1998 a obtinut, la fara frecventa, o licenta in stiinte economice la Universitatea din Craiova, dar nu a exercitat profesia de economist. Inainte de a intra in politica, fapt intamplat in jurul anului 2000, a fost manager la o discoteca din Timisoara (Discoland) si director la o ferma de crestere a bovinelor din judetul Timis.

 Banateanul Sarbu a fost un adept al practicilor fanariote, in perioada in care a detinut portofoliul de ministru al Agriculturii in guvernul Adrian Nastase (2000-2001) promovand-o pe fiica sa Daciana atat pe linie de partid, in functia de vicepresedinte al TSD, cat si pe linie de stat, in functia de presedinte al Autoritatii Nationale pentru Tineret, cu rang de secretar de stat. In 2004 si-a facut fiica deputat in Parlamentul Romaniei, iar, in 2009, cand avea in PSD o pozitie mai importanta decat ginerele sau Victor Ponta, a ajutat-o sa devina deputat in Parlamentul European, unde a fost retrimisa apoi de sotul sau in 2014. Ilie Sarbu a avut mai multe dosare la DNA legate de perioada in care a fost ministrul Agriculturii in guvernul Nastase, dar a reusit sa scape basma curata in urma slujului facut in fata presedintelui Traian Basescu, pretul exonerarii sale fiind constituirea guvernului de coalitie PDL-PSD condus de premierul Emil Boc in decembrie 2008, care a avut o existenta efemera, pana in septembrie 2009, si a avut efecte nocive pentru evolutia ulterioara a PSD. Printre altele, Sarbu a fost acuzat ca ar fi primit, printr-un interpus, in perioada in care a detinut portofoliul Agriculturii in cabinetul Nastase, un autoturism de teren Mercedes, dupa atribuirea fondului de vanatoare de la Balc, judetul Bihor, omului de afaceri Ion Tiriac, folosind acest autovehicul indeosebi pentru vanatori organizate pentru conducerea superioara de partid si de stat. Ce mai vrea sa demonstreze sau cu ce vrea sa se mai infrupte tataia Sarbu la 70 de ani impliniti, in loc sa-si vada de cresterea si educatia nepotilor, care au parintii foarte ocupati?

Leadership defectuos si politica dezastruoasa de cadre  

Principala cauza a decaderii fara precedent a PSD o constituie insa leadershipul defectuos si politica dezastruoasa de cadre realizata de vreun deceniu incoace de Victor Ponta si Liviu Dragnea si continuata in ultimul an  de epigonii Viorica Dancila si Marcel Ciolacu. Astfel s-a ajuns ca cel mai mare partid din Romania, care ar trebui sa apere interesele si sa reprezinte sperantele celor multi si mai marginalizati, sa fie condus astazi de o sleahta de fripturisti si analfabeti, unii apropiati de lumea interlopa, altii de SRI, care urmaresc doar propria pricopsire. Asa cum am mai aratat, actualul presedinte interimar al SRI, Marcel Ciolacu, a fost o beizadea fara ocupatie pana la varsta de 37 de ani, fiind mai cunoscut in mediile interlope din Buzau. Se autodeclara jurist, dar a obtinut in mod dubios o licenta in drept la varsta de 37 de ani la o universitate (Universitatea Ecologica din Bucuresti) care nu era acreditata in momentul in care pretinde ca a absolvit-o (1995) si a fost angajat in aceasta profesie doar la o firma proprie (SC Alcom SRL) in jur de trei ani. Fostul sau amic si coleg de partid Cristian Rizea a afirmat in recenta sa carte „Spovedania lui Rizea” ca Ciolacu detine o diploma universitara falsa si ca acesta ar fi ofiter acoperit al SRI, pretinzand ca stie acest lucru de la generaleasa Elena Istode, poreclita Anaconda, care a fost sefa acoperitilor din SRI si cu care a fost in relatii apropiate. Cert este ca Ciolacu a fost masterand la Colegiul National de Aparare si doctorand la Academia SRI si ca, dupa o astfel de scolarizare, un analfabet cu trecut interlop a avut o cariera politica fulminanta: deputat, secretar al Camerei Deputatilor, vicepremier, vicepresedinte al Camerei Deputatilor, presedinte al Camerei Deputatilor si presedinte interimar al PSD. Omul numarul doi in PSD, secretarul general Paul Stanescu, actualmente senator, anterior presedinte al Consiliului Judetean Olt, si-a inceput cariera profesionala ca tractorist si are o viziune politica la nivelul mosiei sale de la Visina. Si acesta este tinut sub capastru de serviciile secrete, fiind controlat si ghidat de generalul Lucian Pahontu, de 15 ani directorul de neclintit al SPP.

Principalul lider al PSD din zona Moldovei, Ionel Arseni, fost deputat, actualmente presedintele Consiliului Judetean Neamt, ultimul amic si fidel al lui Dragnea, a fost seful valutistilor din piata centrala din Piatra Neamt si se autodeclara ca ar fi de profesie „inginer economist”, dar nu prea stie denumirea universitatii pe care a absolvit-o, scriind-o in CV ba UUMV ba USAMV Bucuresti. Cand era deputat, Arseni a fost cercetat de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru relatii sexuale cu o minora, iar actualmente este judecat in doua dosare de coruptie, in care a fost arestat si inculpat de DNA. Cel mai vechi si mai important lider al PSD din zona Transilvaniei, Radu Moldovan, fost deputat, actualmente presedintele Consiliului Judetean Bistrita-Nasaud, mai apropiat si mai promovat de Ponta, a fost ospatar la cantina Liliacul si sef de sala la restaurantul Coroana din municipiul Bistrita. Iar eminenta cenusie si parintele spiritual al pesedistilor din Oltenia, Ion Prioteasa, presedintele Consiliului Judetean Dolj, a fost bagajist la hotelul Jiul din Craiova. Pana relativ recent cel mai important lider al PSD din Banat, deputatul de Arad Dorel Caprar a fost sofer la Electrica.

Unde este PSD-ul cu lideri cu scoala, viziune si notorietate internationala ca Adrian Nastase si Mircea Geoana, cu ministri profesori universitari titrati ca Vasile Puscas, Alexandru Athanasiu, Dan Mircea Popescu, Ioan Mircea Pascu, Ioan Rus, Vasile Dancu, cu ministri tehnocrati ca Florin Georgescu, Mihai Tanasescu si Cristian Diaconescu, cu eminente organizatorice ca Viorel Hrebenciuc si Miron Mitrea? Daca vechea si noua generatie din PSD nu inlatura rapid sleahta protapita in fruntea partidului si nu-l refondeaza si reseteaza pe competenta, integritate si dedicatie pentru cei multi si marginalizati, cel mai mare partid din Romania risca sa o ia la vale spre 10 %, ca si partidele similare din Polonia, Cehia si Ungaria.

 
 

Topic: 

Format: