5 octombrie 2022

PSD nu respinge certificatul verde, dar sustine că „trebuie să fie un instrument care să faciliteze călătoriile”

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Conferință de presă susținută de senatorul Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD, după reuniunea Consiliului Politic Național, la sediul PSD

Bună ziua! Bine ați venit la conferința noastră de presă ca urmare a ședinței Consiliului Politic Național de astăzi.
Vreau să vă spun că discuțiile de astăzi au fost axate pe prezentarea stadiului negocierilor și în special pe stadiul negocierilor pentru programul de guvernare. După cum știți, ele sunt finalizate într-o proporție de peste 90%, majoritatea capitolelor fiind încheiate în principiu. Rămân trei excepții și rămân deschise discuțiile pe capitolul muncă, pe capitolul fiscal și pe capitolul justiție.
Noi, cei de la Partidul Social Democrat, ținem foarte mult la pachetul de măsuri sociale și aș menționa doar creșterea pensiilor, creșterea alocațiilor, creșterea salariului minim.
Sunt măsuri foarte multe care au fost preluate din programul PSD și așa menționa foarte succint, la capitolul economie, schemele de ajutor pentru întreprinderi mici și mijlocii, susținerea economiei care vine cu valoare adăugată în economia românească sau programul „Fabricat în România”, susținerea marilor companii din această țară. La agricultură, creșterea producției și a consumului de produse românești sau stimularea asocierii producătorilor, dezvoltarea centrelor de depozitare. Sunt ideile cu care Partidul Social Democrat a venit și care sunt prinse astăzi în programul de guvernare. La sănătate, de asemenea, măsurile pe care le-am tot discutat în spațiul public, ca fiind cele care pot permite o scădere imediată a numărului de îmbolnăviri, cum este accesul la medicație antivirală sau asigurarea de teste rapide de calitate. Toate acestea sunt astăzi, în principiu, convenite în programul de guvernare.

Întrebare: Dacă spuneți că e deja convenit să fie teste gratuite în programul de guvernare, ce se va întâmpla cu legea legată de certificatul verde care este acum cumva blocată în Parlament?
Radu Oprea: Certificatul verde, din perspectiva Partidului Social Democrat, nu trebuie să fie un instrument opresiv, nu trebuie să fie un instrument care să creeze discriminări. Dacă ne uităm un pic în spate și vedem cum a fost el generat de către Parlamentul European și Comisia Europeană, vedem că el trebuie să fie un instrument care să faciliteze călătoriile, care să vină în sprijinul și în ajutorul cetățenilor care doresc să călătorească. Aceasta este ideea care ar trebui să fie una generoasă. El nu trebuie să devină un instrument opresiv, cum am spus mai devreme, și de aceea lucrurile trebuie să fie foarte clare că PSD nu intenționează să dea oameni afară. Sunt discuții astăzi în comisiile de specialitate din Camera Deputaților și așteptăm acele discuții, astfel încât să vedem rezultatul certificatului verde, dar v-am expus niște chestiuni de principiu și cred că profesorul Alexandru Rafila a vorbit foarte clar despre acest certificat verde.

Întrebare: Ne surprinde cumva consensul asupra acestor testări gratuite din programul de guvernare, pentru că premierul Cîțu, cel puțin public, nu și-a schimbat poziția împotriva testării gratuite și susținerii acestei forme legate de certificatul verde, inclusiv la locul de muncă.
Radu Oprea: De aceea v-am spus că sunt teme care au fost agreate în principiu. Urmează ca prin simulări să fie făcut de către Ministerul Finanțelor Publice și de către specialiștii din acest domeniu impactul asupra acestor teste, dar este o chestiune la care Partidul Social Democrat ține.

Întrebare: Care ar fi nivelul la care ar urma să crească pensiile, pentru că a fost un subiect în discuțiile dintre partide?
Radu Oprea: Și aici știți foarte bine discuțiile din spațiul public: Partidul Social Democrat spune și susține cu argumente că ele trebuie să crească cu 11%. Acum, în acest moment, se fac simulări asupra impactului financiar. Vor fi în continuare discuții, de aceea acest capitol referitor la buget-finanțe nu a fost închis.

Întrebare: Partidul Social Democrat a făcut aceste simulări? Care ar fi impactul unei astfel de majorări?
Radu Oprea: Specialiștii din cadrul Partidului Social Democrat au fost inclusiv la negocieri cu simulări pe impact și au venit și cu resurse, cu soluții, de unde pot fi acoperite acestea. Au fost prezentate în cadrul Comisiei. Sigur că resursa principală va fi din interiorul bugetului de stat, pentru că este o chestiune de principiu, este o chestiune de a veni cu măsuri de compensare pentru cei a căror putere de cumpărare este afectată foarte tare. Atâta timp cât inflația atinge o cifră de peste 7,9% și în fapt inflația reală, pentru că acel coș zilnic al produselor pe care le folosesc cei cu venituri foarte mici s-a scumpit cu mai mult de 10%, este nevoie obligatoriu de o măsură de compensare a puterii lor de cumpărare. 11% este o cifră corectă din punctul nostru de vedere.

Întrebare: Bugetul de stat este sursa de finanțare a tuturor cheltuielilor statului român. De aceea vă întreb, până la urmă, de unde vin acești bani? De unde s-ar putea reduce anumite cheltuieli pentru a acoperi această cheltuială?
Radu Oprea: De aceea vă și spun că în acest moment se fac aceste simulări, dar să știți că o sursă foarte serioasă trebuie să fie aceea prin eliminarea evaziunii fiscale, a contrabandei. Vă pot da un exemplu: ați văzut că principalul contributor la bugetul de stat în această perioadă a ajuns o industrie – sigur, nu încurajez pe nimeni să fumeze –, industria tutunului a ajuns principalul contributor. Știți de ce? Pentru că a scăzut contrabanda la graniță, tranzitul nemaifiind atât de puternic. Deci sunt măsuri pe care le putem identifica, putem învăța din această perioadă, gestionăm aceste lucruri și vin venituri mai mari la bugetul de stat.
Dacă nu mai sunt întrebări, eu vă mulțumesc!