Publicat: 28 Noiembrie, 2018 - 13:36
Share

Conducerea Companiei Naţionale Poşta Română, din anul 2017, a procedat la sesizarea organelor în drept cu privire la o serie de posibile nereguli privind modul în care, în cursul anului 2015, a fost administrată compania de către Consiliul de Administraţie şi membri ai conducerii executive.
    
Până în prezent, Poşta Română nu a primit, din partea organelor sesizate, niciun fel de solicitări de informaţii sau documente referitoare la această cauză. Până la o rezoluţie a organelor de cercetare, cu privire la aspectele semnalate, Poşta Română nu deţine informaţii suplimentare.

Tag-uri Institutii: