Publicat: 12 Decembrie, 2016 - 12:02

Această rundă de alegeri îmi remintește, izbitor, pe cea din 2000. Atunci PSD a câștigat lejer, fără eforturi, după guvernarea catastrofală a Convenției Democrate. E drept, atunci a fost un „efort” de patru ani, nu de unul, ca acum. Oricum, PSD trebuie să îi mulțumească lui Iohannis pentru„lovitura de stat” prin care a format „guvernul meu”, după ce „corupția” a ucis 63 de tineri la COLECTIV: dacă rămânea la guvernare, partidul de atunci al lui Ponta și de acum al lui Dragnea avea toate șansele să nu mai prindă noul exercițiu. Asta a fost.
Deci, cine câștigă? Evident, PSD. Cel care, dealtfel, a cîștigat toate scrutinurile parlamentare de până acum, ca partid (fără alianțe). Este și unul dintre cele mai bune scoruri, dacă exceptăm rundele din 1990 și 1992, cînd era singur pe eșichier. Cele 46 de procente îi asigură, împreună cu ALDE, majoritatea necesară și face inutile prezumtivele coagulări ale unei „drepte”antagonice. Câștigă și ALDE, partidul care a debutat în urmă cu doi ani cu un singur membru, reușind să aducă în jurul său suficient de mulți nemulțumiți din PNL-ul istoric ca să acceadă în parlament.Este o performanță cu care nu-l credita nimeni pe Tăriceanu, iar această alianță corcită are toate șansele să reziste, cum au mai supraviețuit și altele de același fel. Repetînd, într-un fel „modelul” PPDD, USR este o formațiune conjuncturală (se trage direct din COLECTIV, cum s-a tras PPDD din OLTCHIM), coagulată prin vreo două orașe mari care i-au oferit însă un bazin suficient pentru a compensa lipsurile din teritoriu. Este compus din politicieni amatori și va fi, cu siguranță, supus eroziunii care se produce în partidele mici care nu prea au ce să ofere membrilor lor. Rămâne, deocamdată cu aura celui de-al treilea partid din parlament.
Câștigător poate fi considerat și PMP-ul lui Băsescu, care a stat cu un picior în aer până la definitivarea rezultatelor. Aflat la prima sa confruntare parlamentară, reușește ceea ce părea puțin probabil: să adune nostalgicii PD-ului, sub umbrela unui lider care, după ce a fost „internațional”, acceptă să joace în divizia regională. Desigur, vocea sa se va aface auzită (este, practic, tot ce i-a mai rămas), însă doar cu decibelii celor 6 procente adunate...
Cine pierde? Paradoxal, liberalii ar trebui să fie trecuți în prima categorie. Scriptic au obținut cea mai bună performanță din istoria participării lor la parlamentare. Cei 21% sunt mai buni decât maximumul de 18% realizat în 2008. Dar prea puțin pentru pretențiile și speranțele puse în ei. Liberalii n-au căzut de nicăieri, pentru că nu s-au aflat decât în imaginația lor și a președintelui pe o poziție superioară celei în care au ajuns. Importanța lor a fost conjuncturală și a ținut doar de alianțele la vedere sau „pe sub masă” pe care le-au practicat în decursul anilor. Cît despre campania pe care au făcut-o madam Gorghiu și sfetnicii ei a fost una de tot râsul, care va rămâne cu siguranță în istorie.
A mai pierdut, semnificativ, președintele Iohannis care a jucat totul pe o carte (sau două): „partidul meu” (și „guvernul meu”). Aș fi vrut să încep acest comentariu cu un citat din cuvântarea sa de după încheierea alegerilor. Înalt Prea Tăcutul a făcut însă ce știe mai bine. A rămas...mut! Nici nu văd ce ar mai fi putut spune după ce ne-a îndemnat să votăm cu sloganul „corupția ucide!”. Deși nu era deloc clar ce legătură avea corupția cu ...prefectura. 
Ca deobicei, UDMR-ul nu e nici cîștigător, nici perdant. Bine ancorat în coeficientul său, așteaptă cele mai bune oferte. Nu m-aș mira sa-l văd din nou la guvernare, din dorința social-democraților de a-și securiza statutul, evitând o eventuală tentativă de „trădare” din partea lui alde Tăriceanu...

 

Format: 

Rubrici: