Publicat: 21 Mai, 2015 - 12:55

Votul pentru dublarea alocaţiilor pentru copii dat deunăzi de parlament este una dintre puţinele realizări ale liberalilor în lupta lor surdă cu fostul aliat din USL. Profitând de absenţa parlamentarilor coaliţiei şi de nebăgarea de seamă a premierului, s-au scos din haznaua bugetului, în doi timpi şi trei mişcări, un miliard şi jumătate de lei doar în acest an. S-a întrebat Ponta retoric dacă promotorii s-au gândit şi la sursa banilor, uitând că el însuşi le-o pusese pe masă trâmbiţând rezultatele ANAF-ului care a încasat mai mulţi bani ca niciodată.

Poate că avea de gând premierul să investească aceşti bani în infrastructură – sau măcar în celebrele studii de fezabilitate ale CNADNR-ului, nu ştim. Ştim că n-a avut tupeul să se pună de-a curmezişul fără a risca să-şi pună în cap o ţară de părinţi. Într-un fel, episodul acesta îl repetă la indigo şi pe cel din 2008, parcă, atunci când economia duduia şi într-un elan nestăvilit parlamentul a decis dublarea salariilor dascălilor. Cineva a cârtit, totuşi, că nu sunt bani, dar luat şi el de val, Băsescu a validat decizia, deşi ştia că e profund nesustenabilă. Şi nici n-a fost, dascălii aşteptând şi astăzi împlinirea unei promisiuni care era şi lege. O lege încălcată, pentru care însă nimeni n-a dat socoteală.

Revenind la alocaţie, trebuie să spunem că suma care se aloca în prezent era doar cu puţin mai mare de un leu pe zi şi că reprezintă, practic, o sfidare a celor de la care aşteptăm să crească natalitatea şi să asigure pensiile generaţiilor actuale. Nici dublarea alocaţiei nu înseamnă mare lucru şi nu cred că cineva cu suficientă minte aşteaptă de la aceasta rezolvarea problemei.

Important cred că e gestul. Acesta va trebui însă dublat de o serie de reglementări punctuale, pe categorii de copii, care să ţină cont de situaţia reală a fiecărei familii. La fel ca şi la programul “Cornul şi laptele”, sunt familii pentru care acesta înseamnă foarte mult şi altele pentru care nu înseamnă nimic, reprezentând doar o risipă inutilă. Înţeleg însă că nu se poate face o discriminare la acest nivel, prin care unii să primească, iar alţii nu. Şcoala va tebui să fie principalul agent de investigare a situaţiei reale din fiecare caz şi a modalităţilor de compensare a unor necesităţi elementare. Biserica ar trebui să-şi canalizeze şi ea o parte din eforturi în această direcţie, fără a transforma ajutorul în prezelitism.

Majorarea alocaţiei este, în ultimă instanţă, un semnal: că statul se dovedeşte sensibil la nevoile unei importante categorii de populaţie. Cea care face, creşte şi îngrijeşte copiii, generaţia care va prelua obligaţiile şi responsabilităţile celor actuale. Că este solidar cu eforturile părinţilor şi că respectă o importantă prevedere a Constituţiei: dreptul la un trai decent a tuturor membrilor societăţii. Aşa încât nu vorbim de un cadou – fie el şi “otrăvit” - pe care îl face Opoziţia, în ciuda Puterii, ci de o obligaţie morală şi materială la care toţi trebuie să fim părtaşi.  

Topic: 

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Renumararea steagurilor

Punctul pe Y / mari 15 decembrie 2009 Nr: 2932

Renumararea steagurilor

Daca ar mai fi trait Caragiale, cu siguranta ca ar fi facut corecturi serioase capodoperei sale 'O scrisoare pierduta'. In primul rand, n-ar mai fi numit-o asa: i-ar fi zis: 'E-mail-ul pierdut', sau 'Caseta' ori 'CD-ul pierdut'. Pentru ca, nu-i asa, cine mai scrie scrisori in zilele noastre? Care sa se rataceasca la posta si sa ajunga unde nu trebuie?

Cu e-mail-ul e altceva: doar daca ti se sparge parola se poate ajunge la el (cum a facut Cioaca cu calculatorul Elodiei!).

Si actiunea piesei s-ar fi modificat: astfel, castigatorul alegerilor n-ar mai fi fost dl Agamita Dandanache, ci contracandidatul sau, dl Nae Catavencu. Probabil ca s-ar fi facut si alte corecturi: ca sa se dea actiunii un aer de veridicitate mai mare, pe dl Catavencu ar fi putut sa-l cheme Traian, iar pe dl Dandanache - Mircea. Era loc si pentru o Coana Joitica (Coana Lenuta) desi in piesa actuala rolul sau ar fi fost mai redus, de data aceasta. Intriga ar fi fost condusa in sensul in care dl Traian Catavencu, sprijinit (indirect) de prefectul Crin Tipatescu, si cu ajutorul nemijlocit al moftologilor galagiosi din partid (roluri cat se poate de potrivite pentru niste ungureni, patapievicieni, avramesteni, boureni, prigonieni) infrange vointa 'centrului' aliat care-l vrea in functie pe dl Dandanache, cel care tocmai lansase la 'Rasboiu' o casetuta despre cum un candidat aplica o scatoalca unui sustinator, la un miting electoral. Drept urmare, Conu Ionel Trahanache se vede nevoit sa accepte infrangerea candidatului sau, si sa-l declare invingator pe Catavencu. Acum, Caragiale ar mai fi trebuit sa adauge o scena-cheie, in care vine rezultatul exit-poll-ului si, desi Mircica Dandanache isi invoca mama si sare intr-un picior de bucurie ca nu ramane fara coledzi, iar Traian Catavencu mustaceste pentru aplaudacii sai care nu pierdusera vremea, ci facusera o numaratoare paralela. 'Numararea steagurilor' capata si ea o semnificatie deosebita: cand Mircea Dandanache contesta rezultatul final si cere renumararea 'steagurilor' nule, intra in scena dom' Vasile Pristanda, seful de la Interne. Acesta, personaj integru, desi cu renumeratie mica de la Buget, numara corect steagurile anulate si reiese ca tot Traian Catavencu are mai multe. Piesa ar trebui sa se sfarseasca 'en fanfarre', cu proclamarea onorabilului Traian Catavencu - ultra progresist, liberschimbist si antimogulist - ca presedinte, in cadrul unei manifestatii conduse de chiar Mircica Dandanache, cu sula unei casete porcoase in coaste, pusa de moftologul - falit, Patapievici.

Singurul personaj care nu se mai potriveste in varianta aceasta a piesei e Cetateanul Turmentat. El stie cu cine sa voteze pentru viitorul luminos al tarii. I-o spun zi de zi ziarele si televiziunile, cu obiectivitatea garantata de CNA...

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3121.phtml