Publicat: 29 Ianuarie, 2012 - 22:59
Share

Din câte îl ştiu eu, de vreo douăzeci de ani încoace, Traian Băsescu nu prea aruncă vorbe în vânt – chiar dacă cel mai adesea spusele sale ar trebui înţelese exact pe dos. Una care trebuie înţeleasă dincolo de aspectul său doar aparent glumeţ este cea referitoare la explicaţiile date de preşedinte în legătură cu acuzele care i se aduc cum că ar fi cam dictator. Explicând şi argumentând că nu se bagă în treaba nimănui – altfel decât cu cele mai bune intenţii – a afirmat că nu se amestecă în conducerea PDL-ului, deşi ar putea să o facă mult mai bine.


Cu siguranţă că aşa este – şi mă refer aici la calitatea conducerii. Este o chestiune unanim acceptată – că oricine ar fi condus partidul mai bine decât dl Boc. Deşi aceeaşi impresie există în legătură cu faptul că dl Boc conduce conform indicaţiilor pe care le primeşte de la domnul preşedinte. De unde, atunci, acest reproş implicit?
 

Realitatea – pe care destul de puţini o cunosc – este că Emil Boc nu prea mai este băiatul modest şi ascultător de la începutul guvernării, trup şi suflet pentru cel care a făcut din  guralivul parlamentar de Cluj un lider politic. În special după ce a trecut marile hopuri ale guvernării – restricţiile salariale şi bugetare – pentru care a ieşit la bătaie, apărându-l cu propria sa persoană, preşedintele – Emil Boc a început să prindă curaj şi să creadă că e mai valoros chiar  decât i se părea şi lui. Au existat, în ultima vreme, câteva situaţii în care Traian Băsescu i-a sugerat sau chiar i-a recomandat că ar fi util să facă pasul înapoi şi să lase pe altcineva la conducerea partidului şi a guvernului, dar Boc a refuzat, invocând faptul că situaţiile dificile tocmai fuseseră depăşite. Cu siguranţă că Traian Băsescu nu este atât de naiv încât să nu-şi dea seama câţi bani face Boc şi cât de slab şi incompetent este guvernul pe care-l conduce acesta, dar situaţia în care singur s-a pus devine imposibilă. Cu atât mai mult cu cât nu are nici un chef să fie acuzat şi de faptul că intră mereu în conflict cu propriile sale guverne, după ce a păţit cu Tăriceanu.
 

Situaţia devine însă explozivă. Manifestaţiile de protest din ultimele două săptămâni reclamă demisia preşedintelui ca o sancţiune pentru faptul că nu reuşeşte să rezolve problema guvernului – instituţia care poartă răspunderea pentru aproape tot ce se scandează în piaţă. Cred, totodată, că Băsescu ar fi preferat să livreze protestatarilor capul unui Moţoc mai acătării decât Baconschi. De ce n-a făcut-o? O explicaţie ne furnizează o persoană aflată multă vreme în apropierea preşedintelui şi care cunoaşte culisele puterii: Adriana Săftoiu. Ea susţine că Boc ar fi refuzat din nou o astfel de cerere, convins că deţine atributele necesare depăşirii situaţiei. Iar preşedintelui nu i-a mai rămas decât să-l ciupească în intervenţia de miercuri, spunând că ar conduce mai bine partidul. Lucru care ar putea să rezolve propria sa soluţie: să lase preşedinţia în seama altora şi să se concentreze asupra conducerii partidului, care în sondaje a reuşit să atingă cotele istorice de după dezastruoasa guvernare din 1997-2000.

P.S. Cel mai clar semn al pierderii continue de teren al PDL îl reprezintă cedarea funcţiei de ministru de Externe, la presiunile tot mai mari ale UNPR – puiul de cuc, care-şi aruncă colocatarii afară din cuib. 

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Show-ul mediatic al catastrofelor naturale

Punctul pe Y / mari 13 iulie 2010 Nr: 3078

Show-ul mediatic al catastrofelor naturale

De mai bine de 15 ani Romania face fata unor fenomene meteorologice nemaintalnite - cu frecventa si forta actuala - in trecutul hidrometeorologic al tarii. Practic, cea mai mare catastrofa de acest gen s-a inregistrat in 1970, cand tara s-a aflat, practic, sub ape, iar nivelul pierderilor nu a putut fi estimat. Acest precedent a declansat o ampla campanie de lucrari de hidroamelioratii si indiguiri care a durat, practic, pana in 1990, cand au aparut cu totul alte prioritati. De atunci, aproape fiecare guvern a avut parte de socul si spectacolul mediatic al inundatiilor provocate fie de dezghetul rapid, fie de ploile napraznice, fie de acumularile necontrolate din amontele intregii retele hidrografice.

De fiecare data administratiile locale si cea centrala au fost luate prin surprindere, asezarile care au proliferat prin lunci sau pe traseele suvoaielor montane au fost luate de ape si mii de oameni au ramas fara agoniseala de-o viata - in cazul in care au avut norocul sa se salveze in ultimul moment. De fiecare data am asistat la spectacolul populist al vizitelor de lucru ale politicienilor, ale dialogurilor lor cu sinistratii, ale curentelor de compasiune concretizate in teledonuri la care vedetele si-au expus caritatea, ale promisiunilor ferme ca pana la venirea iernii sinistratii vor avea un acoperis deasupra capului prin mobilizarea unor rezerve bugetare. In acesti ani o gramada de localitati au trecut de mai multe ori prin acest calvar, mii de case au fost reconstruite de cateva ori, in timp ce altele, retrase din calea apelor au ramas nelocuite fiind vandalizate de insisi sinistratii care asteptau deobicei la carciuma, cu apa pana la genunchi, sosirea si impartirea ajutoarelor. Si, tot deobicei, lucrarile de indiguire promise ori se faceau de mantuiala (din banii ramasi dupa ce se fura din greu nici nu se putea face altceva), ori nu se mai faceau deloc, caci apareau alte prioritati.

Daca cineva cu har la matematica ar face si o socoteala cat au costat ajutoarele, reconstruirile, lucrarile facute in graba, provizorii sau cele de mantuiala, cred ca ar ajunge la un rezultat inspaimantator, prin dimensiunea colosala a valorii lipsei de coerenta si de logica. De 20 de ani nu exista nici un plan de „lupta” cu intemperiile, fiecare guvern vine si pleaca dupa ce mai toaca niste bani pe show-uri mediatice si acuza greaua mostenire de la precedenti. Daca aceste inundatii au, totusi vreun merit, acela este ca pentru o perioada, in care atentia generala se concentreaza asupra sinistratilor si a salvarii lor, lumea mai uita de incompetenta manageriala a guvernantilor si de jaful organizat asupra banului public. Pana intervine o noua catastrofa naturala, sa acopere catastrofa umana care domneste nederanjata intr-o Romanie parca blestemata si de natura ...

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3268.phtml