Publicat: 29 Ianuarie, 2012 - 22:59

Din câte îl ştiu eu, de vreo douăzeci de ani încoace, Traian Băsescu nu prea aruncă vorbe în vânt – chiar dacă cel mai adesea spusele sale ar trebui înţelese exact pe dos. Una care trebuie înţeleasă dincolo de aspectul său doar aparent glumeţ este cea referitoare la explicaţiile date de preşedinte în legătură cu acuzele care i se aduc cum că ar fi cam dictator. Explicând şi argumentând că nu se bagă în treaba nimănui – altfel decât cu cele mai bune intenţii – a afirmat că nu se amestecă în conducerea PDL-ului, deşi ar putea să o facă mult mai bine.


Cu siguranţă că aşa este – şi mă refer aici la calitatea conducerii. Este o chestiune unanim acceptată – că oricine ar fi condus partidul mai bine decât dl Boc. Deşi aceeaşi impresie există în legătură cu faptul că dl Boc conduce conform indicaţiilor pe care le primeşte de la domnul preşedinte. De unde, atunci, acest reproş implicit?
 

Realitatea – pe care destul de puţini o cunosc – este că Emil Boc nu prea mai este băiatul modest şi ascultător de la începutul guvernării, trup şi suflet pentru cel care a făcut din  guralivul parlamentar de Cluj un lider politic. În special după ce a trecut marile hopuri ale guvernării – restricţiile salariale şi bugetare – pentru care a ieşit la bătaie, apărându-l cu propria sa persoană, preşedintele – Emil Boc a început să prindă curaj şi să creadă că e mai valoros chiar  decât i se părea şi lui. Au existat, în ultima vreme, câteva situaţii în care Traian Băsescu i-a sugerat sau chiar i-a recomandat că ar fi util să facă pasul înapoi şi să lase pe altcineva la conducerea partidului şi a guvernului, dar Boc a refuzat, invocând faptul că situaţiile dificile tocmai fuseseră depăşite. Cu siguranţă că Traian Băsescu nu este atât de naiv încât să nu-şi dea seama câţi bani face Boc şi cât de slab şi incompetent este guvernul pe care-l conduce acesta, dar situaţia în care singur s-a pus devine imposibilă. Cu atât mai mult cu cât nu are nici un chef să fie acuzat şi de faptul că intră mereu în conflict cu propriile sale guverne, după ce a păţit cu Tăriceanu.
 

Situaţia devine însă explozivă. Manifestaţiile de protest din ultimele două săptămâni reclamă demisia preşedintelui ca o sancţiune pentru faptul că nu reuşeşte să rezolve problema guvernului – instituţia care poartă răspunderea pentru aproape tot ce se scandează în piaţă. Cred, totodată, că Băsescu ar fi preferat să livreze protestatarilor capul unui Moţoc mai acătării decât Baconschi. De ce n-a făcut-o? O explicaţie ne furnizează o persoană aflată multă vreme în apropierea preşedintelui şi care cunoaşte culisele puterii: Adriana Săftoiu. Ea susţine că Boc ar fi refuzat din nou o astfel de cerere, convins că deţine atributele necesare depăşirii situaţiei. Iar preşedintelui nu i-a mai rămas decât să-l ciupească în intervenţia de miercuri, spunând că ar conduce mai bine partidul. Lucru care ar putea să rezolve propria sa soluţie: să lase preşedinţia în seama altora şi să se concentreze asupra conducerii partidului, care în sondaje a reuşit să atingă cotele istorice de după dezastruoasa guvernare din 1997-2000.

P.S. Cel mai clar semn al pierderii continue de teren al PDL îl reprezintă cedarea funcţiei de ministru de Externe, la presiunile tot mai mari ale UNPR – puiul de cuc, care-şi aruncă colocatarii afară din cuib. 

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Criza presei tiparite

Punctul pe Y / vineri 11 decembrie 2009 Nr: 2929

Criza presei tiparite

Odata cu clarificarea rezultatelor alegerilor prezidentiale (nu cred ca cineva se indoieste de faptul ca contestatiile PSD vor ramane un simplu exercitiu de demagogie), lucrurile par sa se limpezeasca si pe piata presei, unde o multime de titluri au fost tinute artificial in viata din interese propagandistice. Nu intamplator, semnalul l-a dat Sorin Ovidiu Vantu, omul care a demonstrat ca in afaceri nu se ataseaza de obiecte si ca poate taia in carne vie cand simte ca lucrurile nu mai merg. Dupa ce a alimentat generos, ani de zile, o divizie publicistica ce s-a latit dincolo de marginile plapumii rentabilitatii financiare, Vantu anunta ca de la 1 Ianuarie va renunta la doua titluri (Business Standard si Cotidianul) si la agentia de stiri cu care a incercat sa atace cvasi - monopulul lui Sarbu (NewsIn). Toate aceste titluri au inghitit in ultimii ani sume uriase, in pretul lor de scoatere la vanzare nemaigasindu-se decat un procent modest din ceea ce s-a cheltuit cu ravna de catre „dezvoltatorii” elitisti ai grupului, care au umplut depozitele Casei Scanteii cu carti si conturile grupurilor cu datorii neachitate. Cornel Nistorescu n-a lucrat de cand e el pentru un ziar cu un tiraj de 7000 exemplare - nivelul la care au adus „Cotidianul” lui Ratiu intelighentii din detasamentul autoproclamat „quality”.

Desigur, nostalgicii presei pot face infarct citind cifrele furnizate de BRAT. In urma cu 18-19 ani acestea ar fi parut derizorii - se lucra atunci cu tiraje de milioane sau de sute de mii. Adevarul de dupa Scanteia (un fel de bunic al „Gandului”) se batea cu Romania Libera a lui Bacanu pentru intaietate, blocand rotativele „Casei Scanteii” cu comenzile de tiraj de milioane. „Libertatea” pe care am scos-o la Revolutie in avampremiera presei libere, punea in pericol batrana rotativa a „Informatiei” cu aproape un milion de exemplare vandute zilnic iar ambulantii se bateau pe Brezoianu sa mai apuce o livrare.

Erau insa alte vremuri. Foamea de informatie, dar mai ales de atitdine, suprimate o jumatate de secol, a explodat pur si simplu, la fel ca „mamaliga” Revolutiei. Presa a fost primul segment al economiei romanesti care a lucrat dupa legile pietei: cererea a facut sa se nasca aproape peste noapte, sute, mii de titluri; dintre acestea alegandu-se si primele falimente. Invenstitiile in presa au fost cele mai rentabile si au adus cele mai rapide castiguri, majoritatea neimpozabile, iar calitatea de jurnalist a devenit accesibila aproape oricui, indiferent de gradul de alfabetizare. Ciclul didactic de 20 de ani prezis ca fiind necesar aproprierii democratiei coincide cu cel al cresterii si descresterii presei scrise. Iar momentul 2010 pare sa fie cel al limpezirii dramatice a peisajului in care vor mai supravietui, la nivel central, doar cu vreo 4-5 titluri, navigand ca niste „balene” intr-o mare coplesita de rapitorii tabloizi.

Anuntul lui Vantu deschide seria altor anunturi care vor surveni pe masura ce sursele de finantare, interesate de campania electorala, se vor inchide, iar cei care le-au operat isi vor indrepta atentia spre ziare de risc mai mic. In urma lor va ramane insa o armata de profesionisti ai condeiului a caror calificare nu-si va gasi utilitatea prin alte segmente mai putin atinse de criza.

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3118.phtml