Publicat: 21 Ianuarie, 2016 - 12:31

Gheorghe Ursu a fost inginer la un institut de cercetări din Capitală, anchetat şi arestat pentru propagandă duşmănoasă împotriva regimului. A regimului comunist. Nu a fost un disident în înţelesul clasic al termenului. A practicat disidenţa căreia i se dedeau majoritatea românilor excedaţi şi nemulţumiţi de abuzurile sistemului. Între amici, de încredere sau cu sine însuşi. Ursu avea un jurnal în care nota observaţii critice şi resentimentele pe care i le genera un sistem care opresa libertatea de gândire. Datorită acestuia a intrat pe mâna Securităţii şi a miliţiei – însărcinată să facă treburile murdare ale primeia. A fost arestat, închis, cercetat cu brutalitate. Ţorţionarii săi au evitat să-şi folosească propriile mâini pentru a-i smulge eventuale mărturisiri. Au recurs la un procedeu clasic. I-au băgat în celulă un infractor notoriu care a primit sarcina să-l bată sistematic. Atât de bine şi-a îndeplinit acesta misiunea, încât de pe urma acestor torturi inginerul Ursu a decedat.

După revoluţie s-a deschis un dosar care a identificat responsabilii pentru această tragedie. Cel implicat direct, infractorul Marian Clită, fusese eliberat şi plecase peste graniţă. Undeva prin Belgia a omorât o stewardesă şi a fost returnat în ţară pentru a fi judecat. Au fost trimişi în judecată şi miliţienii care îl cercetaseră făcând uz de metode brutale, condamnaţi pe diferite termene. A intrat în malaxorul responsabililor şi colonelul Grigorescu, şeful arhivei SRI, acuzat că a făcut pierdut jurnalul incriminator al disidentului. A ispăşit şi el câţiva ani şi nu demult, în perspectiva redeschiderii dosarului s-a sinucis.

La insistenţele fiului inginerului Ursu, cercetarea a fost reluată recent într-un nou dosar şi parchetul a anunţat zilele trecute începerea urmăririi fostului ministru de Interne George Homoştean. Evident că această repunere pe rol a cazului nu-i mai este de nici un folos celui care a fost atât de crunt pedepsit pentru o vinovăţie imaginară: ţinea un jurnal duşmănos şi se găsiseră, la percheziţia domiciliară a câtorva firfirici în valută rămaşi de la nişte excursii şi nedeclaraţi. Ursu merită însă o reparaţie completă din partea celor care au practicat metode de teroare fizică şi psihică.

Cineva însă lipseşte de pe lista asasinilor prezumtivi ai lui Ursu: colegii de muncă! Exact! Cei alături de care acesta s-a aflat ani de zile, în care a avut încredere şi cu care au împărtăşit şi lucrurile bune şi cele rele pe care viaţa le-a oferit. Ei bine, aceştia s-au dovedit a avea conştiinţele pătate de tragedia colegului lor. Cel căruia i-au umblat printre lucrurile închise în sertarele biroului, i-au violat notele intime din jurnal şi au sesizat “organul de securitate” în legătură cu conţinutul lor duşmănos. Pentru că Ursu n-a făcut, practic, nimic din ceea ce constituie profilul unui disident activ: nici nu a împrăştiat manifeste, nici nu a trimis scrisori anonime, nici nu a încercat să îndoctrineze pe cineva. Şi nu doar atât! Cine va avea curiozitatea să răsfoiască filele dosarului va găsi acolo adevărate ode ale delaţiunii şi ticăloşiei. În şedinţa de demascare a acestuia a fost o adevărată întrecere socialistă de acuzaţii, invective şi procese de intenţie. Acestea au fost consemnate în procesul verbal al şedinţei cu nume şi prenume. Unde sunt aceşti asasini pasivi ai inginerului? Ei, de ce să nu plătească pentru crima pe care pur şi simplu au pus-o la cale prin “ataşamentul” lor faţă de sistem?

Poate că, în spiritul dreptăţii, îşi vor găsi şi ei locul în rechizitoriul care îi va face dreptate, dincolo de mormânt, inginerului Ursu.      

Topic: 

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Habemus papa!

Punctul pe Y / miercuri 16 decembrie 2009 Nr: 2933

Habemus papa!

Asa exclamau cardinalii dupa lungile conclavuri (unele puteau dura ani de zile) in care se hotara cine va pastori in continuare turma credinciosilor crestini.

La noi, conclavul Curtii Constitutionale a durat mai putin - doar cat s-au numarat voturile nule - si iata ca de luni avem un nou presedinte. De fapt cel vechi, dar intr-un nou „ambalaj”, ca sa-i spunem asa.

Victoria lui Traian Basescu n-a fost una asteptata. Ba, as zice, ca dupa cum ne-a invatat algoritmul electoral al ultimilor 13 ani, era de asteptat o alternanta la putere - pentru ca din 1996 cei care au organizat alegerile le-au pierdut cu regularitate. A fost, insa, cea mai stransa competitie de pana acum si s-ar fi putut foarte bine ca balanta sa se incline, in aceleasi conditii, in favoarea lui Geoana. Candidatul social-democrat are insa satisfactia platonica de a fi castigat alegerile...in tara - unde se zice ca ar fi obtinut mai multe voturi, dar nu suficiente. A sperat ca va mai recupera ceva din cele nule, dar nici acolo n-a avut sansa...

Deci, Traian Basescu va scrie, teoretic cel putin, un capitol important, de zece ani, al istoriei Romaniei post-totalitare. Cel de-al doilea mandat al sau incepe sub auspiciile memorabile a doua decenii de libertate si democratie - chiar daca cele doua categorii nu au fost foarte profitabile pentru Romania. Dupa cinci ani de zbucium intern, in cautarea unei solutii niciodata gasite, Romania lui Basescu incearca un nou inceput. Fi-va acesta mai bun pentru romanii care au mers la vot?

E greu de spus. Cu siguranta ca Traian Basescu - veritabil „animal politic”, din specia „Ion Iliescu” - va incerca sa nu repete sumedenia de greseli pe care le-a facut pana acum. De regula, insa, dupa 50 de ani, oamenii se schimba greu (Iliescu insa a demonstrat ca se poate). Tendintele autotariste ale lui Basescu ii vor marca in continuare actiunea, dar nu la nivelurile cu care ne-a obisnuit. Iar primul semn ramane obstinata cu care refuza o solutie negociata pentru formarea unui nou guvern si incapatanarea cu care doreste sa aibe unul asupra caruia sa poata exercita un control total. Dealtfel, asa zisele negocieri ale lui Boc (vorba vine „ale lui Boc”) se indreapta spre o formula autarhica, pe baza de racolari de parlamentari de la celelalte partide pana la limita formarii unei majoritati proprii, fara liberali si social-democrati. Va fi insa o majoritate vulnerabila, ce va ameninta, in orice moment, sa se destrame, atunci cand apar mize importante. Este cel putin un semn ca ca autoritatea prevaleaza in fata stabilitatii si ca in relatia cu partenerii primeaza confruntarea.

Prin victoria sa, Traian Basescu isi asuma, practic, o dubla responsabilitate: cea de presedinte si cea de premier. Este conditia - crede el -atingerii obiectivelor ramase nerealizate in primul mandat. Dar este, in acelasi timp, si samanta scandalurilor viitoare, care vor incetini considerabil mersul nostru spre o societate normala.

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3122.phtml