Publicat: 15 Martie, 2012 - 13:07
Share

Una dintre cele mai dubioase figuri din viaţa publică a ultimilor ani scoate din nou capul după ce, o vreme, s-a dat la fund cu precauţie.

Îl cheamă Ferdinand Nagy, e de profesie arhitect, dar n-a proiectat în viaţa lui o casă. A ştiut însă să  se infiltreze sistematic pe sub pielea mai marilor zilei pentru a culege beneficii personale. S-a dat drept purtător de imagine al familiilor româno-maghiare, atâta timp cât s-a purtat chestia asta, ca o contrapondere la agresivitatea udemeristă de care, chipurile, se delimita. A făcut caz de amiciţia de familie cu Mircea Geoană atâta timp cât acesta a fost pe val, abandonându-l în favoarea noilor puternici ai zilei. Cum-necum s-a oploşit pe la un departament care organiza expoziţii în străinătate şi s-a împopoţonat cu rangul de comisar general al României pe la EXPO Mondiale. A organizat – chipurile – standul românesc de la Nagoya, cu nici un fel de urmări pentru banii cheltuiţi, drept care a fost trecut pe linie moartă. A revenit spectaculos cu ocazia EXPO de la Shanghai, unde a dat măsura talentelor sale de risipitor al banului public, reuşind între altele performanţa să promoveze muzica şi cultura maghiară la pavilionul românesc.

Când au ieşit la iveală potlogăriile comise acolo, senatorul Valer Marian a avut o interpelare fulminantă, după care Baconschi a promis că-l dă afară, anunţând chiar destituirea sa din funcţia de subsecretar de stat. Numai că, în stilul devenit tradiţional, individul a fost ascuns prin cotloanele ministerului, de unde a ieşit la iveală mai dăunăzi, binemersi, cu aceeaşi funcţie şi cu o nouă demnitate: aceea de a reprezenta România în Biroul Internaţional pentru Expoziţii! Şi cu mandatul de comisar general înoit pentru EXPO din Coreea de Sud! O telegramă de presă recentă ni-l înfăţişează chiar vizitând, cu pompă oficială, Azerbaidjanul.

În urmă cu vreo două luni, când l-am re-descoperit în organigrama ministerului, ocupând aceeaşi funcţie din care fusese dat afară de Baconschi am solicitat, oficial, Biroului de presă de la Externe, o lămurire: cum se face că un personaj, demis cu tam-tam şi pentru motive întemeiate, când scandalul era cât casa, mai figurează în organigramă? Sunt de vină cei de la IT, care n-au actualizat site-ul? Cu toate că funcţionează o lege care obligă instituţiile publice să ofere răspunsuri la întrebările „oamenilor muncii”, nimeni nu s-a sinchisit să lămurească problema. Baconschi – cel cu musca pe căciulă – s-a dus şi a venit Diaconescu. Probabil că pentru noul ministru Ferdinand Nagy constituie unul dintre stâlpii instituţiei, fără de care imaginea României s-ar prăbuşi, dacă l-a mandatat cu sarcini de reprezentare atât de complexe. Cum rămâne însă cu „sinceritatea” MAE faţă de interpelarea parlamentară? Cum poate fi calificat răspunsul dlui Baconschi decât ca o minciună sfruntată? Poate ştie dl Diaconescu răspunsul. Cât despre funcţia din BIE, ea nu este a lui Nagy şi a urmaşilor săi, ci a României, statul fiind cel care care avea obligaţia să numească o altă persoană, mai curată şi mai compententă. 

P.S. N-ar fi rău să răsfoim înainte de asta dosarul care a stat la baza acuzaţiilor ce au dus la destituirea individului.

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

O institutie handicapata: ANI!

Punctul pe Y / joi 12 august 2010 Nr: 3100

O institutie handicapata: ANI!

Legea ANI ar fi trebuit sa fie un avort juridic. S-a nascut inainte de termen, avand greutatea minima pentru a supravietui si o serie de organe esentiale nedezvoltate sau malformate. A fost hranita la sanul catorva politicieni cu laptele acru al incompetentei si data apoi pe mana unui personaj dubios, pentru a i se face educatie. Cand sa dea examenul de maturitate, comisia de la Curtea Constitutionala a trantit-o de doua ori pe motiv de nelegalitate, anulandu-i studiile de parca le-ar fi facut la Spiru Haret, de la distanta. Soarta ei ar fi fost trista daca nu i-ar fi sarit in ajutor Europa, cea atat de sensibila la nevoile orfanilor. Daca nu-i gasiti iute un rost nu mai pupati Schengen la anul! - a fost mesajul transmis de la Bruxelles prin aceeasi mama vitrega, devenita intre timp europarlamentar.

Si iata ca jucam jocul: „ei se fac ca vor sa luptam cu coruptia, noi ne facem ca luptam!”. Dupa atacurile la baioneta ale lui Frunda, urmeaza un vot cuminte in ambele Camere: legea e atat de neputincioasa, chiar cu vechile prevederi, incat n-are rost sa ne mai batem capul cu ea - isi spun demnitarii si parlamentarii, iar ultimii se pregatesc de noul botez. Asa cum este, legea ANI da doar o satisfactie formala Comisiei Europene. Ea se alatura DNA in evantaiul de „inlocuitori” juridici prin care, chipurile, lupta cu coruptia ar fi mai nemiloasa. Cine are insa curajul sa rasfoiasca bilantul celor doua institutii va constata ca: DNA deschide tot felul de procese care in final se-nchid pe motiv de vicii deprocedura; ANI prinde cu ocaua mica doar demnitari neglijenti care uita ce-au scris ultima data in declaratiii sau fac „misto” introducand bunuri necuantificabile. In forma actuala probabil ca vom astepta mult si bine pana cand insectarul sau va fi prins cu acul primul parlamentar care s-a imbogatit in cursul mandatului din altceva decat din leafa si diurna.

O problema adiacenta care-i framanta pe politicieni este cum sa mai ia ceva de la bogati si sa dea la saraci fara a se face apel la procedurile haiducesti. UNPR-ul lui Oprea - el insusi un om destul de bogat - a venit cu o idee din care vrea sa faca un proiect de lege si sa introduca taxa de solidaritate a bogatanilor. Averea personala (notiune destul de nebuloasa) compusa din bunuri imobile si mobile (case, masini, iahturi, elicoptere) care depaseste vreo 600.000 euro ar urma sa fie taxata cu 1% pe an. In acest fel, cred uneperistii, s-ar putea strange doar anul asta vreun miliard de euro, ce ar urma sa fie dirijati spre fondul de pensii. Idee nobila, dar total inaplicabila. Cand se va face inventarul bogatanilor, s-ar putea sa se ajunga la concluzia ca in Romania asa ceva nu exista!

O chestiune cu adevarat importanta o constituie solidaritatea vazuta prin prisma actelor de binefacere. In toata lumea civilizata mari bogatasi isi directioneaza parte importanta din avere (contra unor facilitati fiscale, evident) spre domeniile pe care statul nu le poate sustine suficient: sanatate, educatie, cultura. Cred ca si la noi, unii dintre marii imbogatiti ar avea astfel de impulsuri daca reglementarile fiscale n-ar fi atat de restrictive: practic, poti sa donezi doar 2% din venituri. Si nimeni nu are chef sa dea statului niste sume de care sa dispuna acesta dupa bunul plac al guvernantilor temporari. Si atunci ce sa faca bogatii nostri, decat sa-si faca palate si sa-si ia flotile de masini de fite inmatriculate pe firma?
Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3290.phtml