Publicat: 15 Ianuarie, 2016 - 12:25

De la faza de dinaintea accidentului motociclistului din coloana oficială şi incendiul de la Colectiv, până ieri partidul „interesului naţional” a pierdut jumătate din efectiv! De la milionul cu care se lăuda Oprea prin vară, când aspira chiar la funcţia de premier plin (nu doar interimar) şi până la cei doar 500.000 de acum e o distanţă ca de la cerul pe care sclipeau cele patru stele de general, la văzduhul noros de acum. Nici nu mai contează că milionul era scos din burta prezidentului partidului militarizat a cărui doctrină este să-şi respecte cuvântul dat (cui?), într-un moment în care PSD-ul, cel mai numeros partid, avea doar 500.000 (număraţi bob cu bob la alegerile interne) şi nici că cei 500.000 de acum sunt în realitate doar vreo zecime (cu multă largheţe la numărătoare). Contează radicala schimbare de atitudine şi de ton. Dacă în vară UNPR-ul îşi făcea visuri de mărire, şantajându-şi aliatul majoritar cu pretenţia a nu mai puţin de 50 de locuri de parlamentari pe liste, în schimbul susţinerii la guvernare, în momentul în care Iohannis făcea presiuni să-l înlocuiască pe Ponta cu „guvernul său” (din care nu era exclus să facă parte chiar UNPR-ul!) acum Oprea şi-a scos la iveală rezervele de modestie: partidul său are de ales între a continua alianţa cu PSD (înscrisă la tribunal, vorba lui Dragnea)şi de a merge în alegeri pe contul propriu al jumătăţii de milion de membri.

De la sublim la ridicol nu este decât un pas, zice un dicton celebru şi aceasta se adevereşte în cazul UNPR-ului. Partidul-balama a avut momentele sale astrale atunci când aritmetica parlamentară îl făcea necesar pentru realizarea majorităţii. Fluiditatea politicii, în special după dezmembrarea USL, făceau din Oprea şi ai săi condiţia rămânerii la guvernare. De aici, onorurile şi demnităţile cu care s-a împăunat generalul, până la momentul în care, considerându-se indispensabil (potrivit termen!) a început să facă jocul dublu. Ca românul imparţial, juca şi cu Ponta, de care-l lega o indestructibilă amiciţie, dar şi cu Iohannis, în virtutea respectului pentru cuvântul dat pe care nu i-l ceruse nimeni.

În momentul de faţă, UNPR-ul nu mai este necesar nimănui. Nici PSD-ului, retras benevol de la guvernare şi nici PNL-ului, retras şi el benevol de la pretenţiile de înlocuitor. Valoarea de întrebuinţare: zero! Avem o deja bogată istorie a rolului partidelor-balama, care au fost prezente la guvernări fără a trece vreodată prin filtrul alegerilor. Ca şi PUR-PC, UNPR întâmpină acum o schimbare de paradigmă, în virtutea căreia se cristalizează un soi de dualism de tip american, în care aliaţii de conjunctură joacă un rol tot mai mic, fiind, în consecinţă, supuşi extincţiei.

Soarta partidului-balama se joacă la reuniunea de astăzi a PSD, în care social-democraţii vor decide dacă mai au nevoie de un UNPR de sine stătător sau dacă îl vor „înghiţi”, contra unei funcţii onorifice pentru Oprea. Sau pentru altcineva... 

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Testul Udrea al Sistemului

Punctul pe Y / luni 24 august 2009 Nr: 2842

"Testul Udrea" al Sistemului

Daca in toata povestea asta cu Elena Udrea si cu audierea ei de catre o comisie parlamentara exista vreun lucru bun, acesta se refera la probele practice de rezistenta la care este supus sistemul. Si in fata carora clacheaza.

Elena Udrea a dus la limita superioara testele de anduranta ale unui sistem democratic pus pe hartie cu usurinta si neglijenta, care nu si-a dovedit niciodata viabilitatea. S-a pornit de la premisa ca Parlamentul, ales prin vot, reprezinta forul suprem de reglementare. S-a facut din „controlul Parlamentului” un mit fara nicio legatura cu realitatea. Prea multe domenii asupra carora ar trebui sa se pronunte Parlamentul raman practic necontrolate si nereglementate. Regulamentele au mult prea multe omisiuni si neclaritati. Sa luam exemplul concret al audierii dnei Udrea. Ce se intampla daca nu se prezinta in fata Comisiei? Nimic! Trebuie „rugat” premierul, ca sef direct, sa o roage la randul sau pe sefa Turismului sa se arate in fata onoratei comisii. Ce se va intampla de pe urma faptului ca „inculpata” le-a dat cu flit membrilor comisiei si i-a lasat in totala confuzie? Nimic! Ce se intampla in urma faptului ca dna Udrea refuza sa le recunoasca autoritatea si, mai mult, ii acuza de conspiratie? Nimic! Cum se explica - si cum se aplica regulamentul Camerei in cazul inregistrarii ilegale a discutiilor Comisiei? In nici un fel! Va fi gasit „vinovatul” de desconspirarea planurilor Comisiei? M-as mira!

Si asta nu e totul. Nu risc sa ma pronunt asupra vinovatiei sau nevinovatiei doamnei Udrea. Insa este tot mai clar ca regulamnetele sunt facute in asa fel incat sa nu poata fi aplicate si respecate. Ca, sub pretextul prezervarii legalitatii se confectioneaza texte rabinice din care fiecare intelege ce vrea si le aplica cum ii vine la indemana. Dna Udrea este judecata, culmea, ca a incercat sa faca ceva si - neputand respecta regulamentele - a recurs la subterfugii si adaptari. Culmea, ii sare in ajutor tocmai sefa Autoritatii care ar trebui sa vegheze neclintit la respectarea regulamentelor stupide si idioate, si o face modificandu-le in timpul jocului. Cazul ca atare devine tot mai mult o batalie politica care antreneaza partile combatante. Confruntat cu nenumarate probleme intre care cea mai usoara nu e decizia Curtii Supreme care il obliga pe ministrul Finantelor sa plateasca sporurile magistratilor, dl Pogea isi iroseste doua zile dand explicatii confuze in legatura cu un document emis din greseala si retras pe furis de la registratura Camerei, document elaborat in sprijinul dnei Udrea. Dl Pogea nu-si bate deloc capul pentru a gasi o solutie adevaratelor probleme pe care le are, ci intra im jocul „de-a v-ati ascunselea” pe dupa lege.

Ce vor sa spuna toate aceste lucruri? Ca avem mecanisme prost gandite si prost alcatuite, care refuza sa functioneze si arunca intreaga activitate de administrare a situatiei grele prin care trecem in derizoriul unui „razboi al chiloteilor”.

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-2717.phtml