Publicat: 20 Mai, 2013 - 15:04

„Oamenii de fotbal” care au aşteptat cu sufletul la gură decizia Curţii Instanţei Supreme de luni în Dosarul Transferurilor pot să răsfule uşuraţi şi să-şi declare încrederea în Justiţie. Pentru că, deocamdată, au scăpat de perspectiva sumbră a zăbrelelor de la puşcărie. Judecătorii au decis ca dosarul să se întoarcă, pentru rejudecare, la Curtea de Apel Bucureşti – cea care a pronunţat sentinţele dure, după ce Tribunalul Bucureşti îi achitase pe cei opt tranzacţionişti.

Că în acest dosar e ceva necurat se vede cu ochiul liber. Nu atât faptul că echipa Copos&Comp s-a remarcat prin nonşalanţa cu care a tratat afacerile de milioane de dolari pentru jucătorii vânduţi în străinătate şi prin dispreţul faţă de reguli şi legi, considerând-o o problemă a buzunarelor proprii: cel mai dubios aspect ţine de virajele de către 180 de grade pe care le-au făcut instanţele, de la achitare la condamnări pe ani mulţi – în baza aceloraşi probe existente la dosar.

Asta este şi o problemă de fond a justiţiei române, pe care nesuferitul MCV o menţionează cu regularitate. Desigur, pot exista variaţii de interpretare între o instanţă şi alta, dar ceea ce se întâmplă la noi, aproape sistematic, sfidează bunul simţ. Totul pleacă însă de la dosarul alcătuit de procurori. Aici se află sursa acestor variaţii – în cercetarea superficială, în interpretări lipsite de o bază ce poate fi probată, de erori strecurate voit pentru a permite contestări şi rejudecări.

Probabil că nu sunt mulţi cei care nu se îndoiesc de faptul că “banda celor opt” este răspunzătoare de deturnarea multor milioane de euro spre buzunarele proprii, dar o instanţă nu poate să judece impresii sau convingeri. Are nevoie de fapte, de probe, care sunt sau nu sunt în dosar. Probabil că acesta nu face excepţie şi, de aceea, completul de judecători nu a putut să ajungă la un verdict unanim, preferând soluţia mult mai comodă returnării dosarului la instanţa inferioară.

În locul celor care s-au bucurat luni n-aş răsufla uşurat. Încrederea în justiţie trebuie să funcţioneze şi atunci când aceasta pronunţă soluţii nefavorabile. “Circul transferurilor” n-a luat sfârşit.     

Topic: 

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

„Deceniul Basescu”

Punctul pe Y / joi 19 noiembrie 2009 Nr: 2906

„Deceniul Basescu”

Traian Basescu este, fara indoiala, politicianul roman care a parcurs cel mai spectaculos traseu - de la (fost) capitan de nava, la presedinte de Republica.

Personalitatea sa complexa si contradictorie si-a pus amprenta asupra ultimului deceniu. Asa cum deceniul precedent a fost dominat de Ion Iliescu, urmatorul i-a apartinut, practic in totalitate, celui care „desi nu i-a placut”, mai vrea un mandat.

Traian Basescu a aparut pe firmament inca din 1990, cand a fost promovat in cadrul Ministerului Transporturilor ca director general, pe baza cunostintelor acumulate nu doar pe puntea navelor pe care le-a condus, ci si a acelor dobandite ca reprezentant al Romaniei la Anvers, iar apoi ca secretar de Stat. In 1991 a devenit ministru al Transporturilor. Ca deputat, intre 1992 si 1996 a avut de raspuns la intrebarile procurorilor, pe tema evaporarii flotei. In 1996 a demisionat din Parlament pentru a se pune la dispozitia procurorilor - fiind primul gest de acest fel din politica romaneasca. Cateva luni mai tarziu, dupa alegeri, a redevenit ministru al Transporturilor in cadrul guvernelor CDR, in care s-a remarcat ca unul dintre cei mai incomozi demnitari - lui datorandu-i-se, practic, demisia lui Ciorbea. A colaboarat excelent cu comodul Vasile care i-a lasat pe mana aspectele practice ale negocierilor cu organizatiile financiare internationale.

Soarta sa parea, insa, pecetluita, in 2000, cand Partidul Democrat s-a salvat cu dificultate de la iesirea din scena parlamentara. A aparut, surprinzator, in ultimul moment, printre candidatii la functia de primar general, pe care a castigat-o la mustata, printr-un finis exploziv. De aici incepe „deceniul” sau: aproape cinci ani, la Primaria Capitalei, s-a bucurat de o mediatizare exceptionala, presa vazand in el unica forma de rezistenta a unei Opozitii neputincioase in fata tavalugului pesedist. Lupta sa cu Consiliul General dominat de adversari s-a transformat intr-o legenda haiduceasca, lipsa de performanta fiind pusa cu regularitate pe seama acestei situatii. Speculand cu abilitate acest atu, i-a convins pe bucuresteni sa-i mai acorde un mandat, pe care l-a si obtinut in dauna lui Geoana. Dupa ce Stolojan a creat Alianta DA, a lucrat intens la consolidarea acesteia, si i-a preluat controlul dupa ce liberalul a capotat din cauza stresului si a santajelor niciodata dovedite. A abordat alegerile generale si prezidentiale din 2004 in stilul sau de forta, lansand alarme false si alertand populatia in fata pericolului „ticalosirii” generale. A castigat, ca si in 2000, alegerile prezidentiale printr-un finis mai bun decat al lui Nastase, finis care a starnit semne de intrebare asupra rolului listelor suplimentare, care n-a fost lamurit nici pana astazi.

A doua jumatate a „deceniului Basescu” s-a consumat la Cotroceni, intr-o atmosfera aproape pemanenta de tensiune si de confruntari cu aliatii si cu inamicii de tot felul. Singur impotriva tuturor, Basescu se bazeaza, acum, in demersul pentru un nou mandat pe o structura de partid disciplinata si pe o opozitie conjuncturala care si-a dovedit neputinta coordonarii inca de la episodul suspendarii.

Peste doua saptamani, de Mos Nicolae, vom afla daca acesta i-a pus lui Basescu in ghete un nou mandat, sau daca deceniul sau ramane deceniu.

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3093.phtml