Publicat: 5 Decembrie, 2013 - 12:58

Sunt câteva lucruri în măsură ne stârnească un soi de gelozie, dacă nu chiar de frustrare: modul cum comunitatea internaţională tratează Basarabiaîn comparaţie cu tratamentul de care am avut noi parte în demersul european.

Secretarul de Stat Kerry a poposit la Chişinău unde, cu maximă volubilitate, s-a întreţinut cu oficialii basarabeni, încurajându-i să păşească pe calea care le-a fost deschisă la Vilnius. În capitala Estoniei, parafarea acordului a avut parte de exprimări elogioase din partea liderilor europeni şi a fost transformată într-un veritabil moment festiv. Însuşi cancelarul german a simţit nevoia să spună cuvinte pe care nu le-a adresat niciodată unei alte ţări candidate. Europa, cea circumspectă faţă de posibilitatea ca valuri de basarabeni să se scurgă peste graniţele Schengen, datorită lipsei de scrupulozitate a românilor, pare acum nerăbdătoare să-i primească cu braţele deschise.

Pentru cine rememorează etapele aderării României, deosebirile sunt flagrante. Pentru fiecare pas făcut noi a trebuit să insistăm să ne batem, să învingem reticenţele unei Europe care ne-a considerat întotdeauna mai degrabă nişte toleraţi. Am fost săriţi la principalul val de aderare, iar termenul de 2007 l-am obţinut prin eforturi şi presiuni conjugate. Am negociat cu pistolul la tâmplă şi din poziţia “genunchi”, cu spaima că dacă ratăm momentul, porţile Uniunii ne vor fi închise pe termen lung.

Şi iată cum Moldova, o cantitate neglijabilă pe harta Europei, capătă dintr-o dată dimensiuni continentale şi o importanţă strategică.

Pentru acest tip de percepţie ar fi mai multe explicaţii. Prima dintre acestea este că faţă de “momentul 2007”, al nostru, când se afla la apogeu, prestigiul Uniunii este în picaj. După o criză severă şi opt ani de gestionare deficitară a actualei echipe de comisari – poate cea mai slabă din istoria Uniunii – Europa se află în poziţia de a avea ea nevoie de întăriri, prin deschiderea de noi pieţe şi acces la resurse. “Tortul” de la Vilnius era promiţător: aproape 50 de milioane de noi europeni şi perspective de acaparare economică remarcabile. Din nefericire, defecţiunea Ucrainei a redus drastic oferta. Ce era să facă Comisia? Să-şi plângă de milă? N-a avut decât şansa să transforme ceea ce a rămas într-o sărbătoare. Una ipocrită.

O altă explicaţie ţine de poziţia net superioară din acest moment a Rusiei, în meciul echilibrului global. Bătălia pentru Ucraina a fost adjudecată cu brio de către Putin pe care Moldova nu l-a interesat niciodată. În noile condiţii, mutarea graniţelor Uniunii pe Nistru face din Basarabia un reper important, care merită toată atenţia. Şi spre care se vor îndrepta, prioritar, resursele destinate integrării. România îşi pierde din importanţă în favoarea părţii ei de peste Prut şi nu este deloc improbabil ca problema Schengen să se amâne până la un eventual transfer al frontierei estice.

Până atunci vom continua să ne digerăm refulările şi, eventual, resentimentele pe care le generează acest tratament preferenţial, acordat de viitorii părinţi europeni orfanului pe care au de gând să-l adopte.        

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Renumararea steagurilor

Punctul pe Y / mari 15 decembrie 2009 Nr: 2932

Renumararea steagurilor

Daca ar mai fi trait Caragiale, cu siguranta ca ar fi facut corecturi serioase capodoperei sale 'O scrisoare pierduta'. In primul rand, n-ar mai fi numit-o asa: i-ar fi zis: 'E-mail-ul pierdut', sau 'Caseta' ori 'CD-ul pierdut'. Pentru ca, nu-i asa, cine mai scrie scrisori in zilele noastre? Care sa se rataceasca la posta si sa ajunga unde nu trebuie?

Cu e-mail-ul e altceva: doar daca ti se sparge parola se poate ajunge la el (cum a facut Cioaca cu calculatorul Elodiei!).

Si actiunea piesei s-ar fi modificat: astfel, castigatorul alegerilor n-ar mai fi fost dl Agamita Dandanache, ci contracandidatul sau, dl Nae Catavencu. Probabil ca s-ar fi facut si alte corecturi: ca sa se dea actiunii un aer de veridicitate mai mare, pe dl Catavencu ar fi putut sa-l cheme Traian, iar pe dl Dandanache - Mircea. Era loc si pentru o Coana Joitica (Coana Lenuta) desi in piesa actuala rolul sau ar fi fost mai redus, de data aceasta. Intriga ar fi fost condusa in sensul in care dl Traian Catavencu, sprijinit (indirect) de prefectul Crin Tipatescu, si cu ajutorul nemijlocit al moftologilor galagiosi din partid (roluri cat se poate de potrivite pentru niste ungureni, patapievicieni, avramesteni, boureni, prigonieni) infrange vointa 'centrului' aliat care-l vrea in functie pe dl Dandanache, cel care tocmai lansase la 'Rasboiu' o casetuta despre cum un candidat aplica o scatoalca unui sustinator, la un miting electoral. Drept urmare, Conu Ionel Trahanache se vede nevoit sa accepte infrangerea candidatului sau, si sa-l declare invingator pe Catavencu. Acum, Caragiale ar mai fi trebuit sa adauge o scena-cheie, in care vine rezultatul exit-poll-ului si, desi Mircica Dandanache isi invoca mama si sare intr-un picior de bucurie ca nu ramane fara coledzi, iar Traian Catavencu mustaceste pentru aplaudacii sai care nu pierdusera vremea, ci facusera o numaratoare paralela. 'Numararea steagurilor' capata si ea o semnificatie deosebita: cand Mircea Dandanache contesta rezultatul final si cere renumararea 'steagurilor' nule, intra in scena dom' Vasile Pristanda, seful de la Interne. Acesta, personaj integru, desi cu renumeratie mica de la Buget, numara corect steagurile anulate si reiese ca tot Traian Catavencu are mai multe. Piesa ar trebui sa se sfarseasca 'en fanfarre', cu proclamarea onorabilului Traian Catavencu - ultra progresist, liberschimbist si antimogulist - ca presedinte, in cadrul unei manifestatii conduse de chiar Mircica Dandanache, cu sula unei casete porcoase in coaste, pusa de moftologul - falit, Patapievici.

Singurul personaj care nu se mai potriveste in varianta aceasta a piesei e Cetateanul Turmentat. El stie cu cine sa voteze pentru viitorul luminos al tarii. I-o spun zi de zi ziarele si televiziunile, cu obiectivitatea garantata de CNA...

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3121.phtml