Publicat: 24 Ianuarie, 2014 - 12:59

Nu mai puţin de 20 de titulari s-au perindat prin scaunul de şef al Internelor în cei 24 de ani care au trecut de la Revoluţie. O medie, deci, de puţin peste un an, în cele 14 executive care au avut responsabilitatea guvernării ţării.

În şirul care a debutat cu generalul Chiţac, s-au numărat titulari a câte două mandate (Blaga şi Rus), precum şi persoane care au ajuns la puşcărie (Chiţac şi Babiuc). Unii dintre ei nici nu au prea avut răgazul să se dezmeticească în legătură cu funcţia pe care o preluau – Marian Săniuţă, Liviu Dragnea, Dan Nica, G. Berca, Duşa - mandatul lor numărând de la câteva zile la câteva luni. Probabil că în nici un alt portofoliu fluctuaţia de cadre n-a fost atât de mare (poate doar la Sănătate). De ce?

E o întrebare pe care ne-o putem pune acum, când Gabriel Oprea devine cel de-al 21-lea ministru, pentru numai o săptămână. Oricum, mai mult decât precedentul mandat, din 2008-2009, când a rămas în scaun doar 24 de zile. Un posibil răspuns ne poate furniza chiar episodul în cauză. La debutul guvernării pedelisto-pesediste, de după alegerile din 2008, cele două partide au stabilit algoritmul după care îşi împărţeau prada. Spre surprinderea tuturor, PSD-ul care alegea primul, având în vedere că PDL dădea premierul, nu s-a orientat nici spre Finanţe (considerate „cheia” guvernării) şi nici spre Economie (considerat a fi cel mai mănos). Ci spre Interne! Prima propunere a fost Gabriel Oprea, după o luptă internă în care Cătălin Voicu pornea favorit, prin prisma ţesăturii de interese oculte din interior. A câştigat Oprea care, nereuşind să-şi impună oamenii în funcţii cheie (în special „Doi şi un sfert”) s-a dus să se plângă la Cotroceni, oferindu-şi serviciile. A fost remaniat urgent şi înlocuit temporar cu doi outsideri, Dragnea şi Nica, care au renunţat la rândul lor în scurt timp. A fost momentul care a decis înclinarea balanţei spre PDL, prin defecţiune lui Oprea şi prin construcţia ficţiunii UNPR, pe baza căreia PSD-ul a fost scos de la guvernare dupa  prezidenţiale . Cheia Internelor era, deci, în concepţia competitorilor de atunci, serviciul secret al Internelor, care ar fi putut echilibra într-un fel avantajul prezidenţial din domeniu.

La cinci ani de la aceste evenimente şi în condiţiile unei guvernări bicolore, într-o alianţă şi nu într-un compromis, Internele au devenit mai puţin importante, putând fi date pe mâna unui personaj şters, de calibrul lui Stroe, aflat nici măcar la prima gafă din carieră.

De la 1 februarie vom cunoaşte cine va fi cel de-al 22-lea titular – tot un liberal – dar asta nu ne va ajuta să înţelegem mai bune jocurile pe care le fac cele două partide care nu reuşesc, deocamdată, decât să genereze stranii nostalgii după „epoca Boc”... 

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Competinta cu putinta

Punctul pe Y / miercuri 17 februarie 2010 Nr: 2979

Competinta cu putinta

Doamna Lulache a iesti pe sticla si s-a explicat. Dansa nu se rusineaza - ca dl Ionut Popescu - de cat castiga la Fondul Proprietatea.

Fata de ce incaseaza omologii sai din America, era chiar putin. Nu se rusineaza nici de compensatiile pe care le-a primit cand democratii au dat-o afara inainte de termen, fara sa le pese de durele conditii de reziliere din contractul pe care i-l facusera liberalii.

Mai spune dansa cu glas ridicat ca nici macar nu era platita de la buget, ci din profitul facut de Fond datorita excelentului sau management. E un punct de vedere pe care l-am mai auzit si de pe la alti sefi de regii sau de companii nationale. Ce atata galagie pentru niste lefuri de sute de milioane?

Daca d-na Lulache chiar crede acest lucru, comite o eroare de neiertat pentru un specialist de calibrul domniei sale. Din ce rezulta profitul Fondului Proprietatea? Din banii pe care statul ii aloca pentru despagubirea unor fosti proprietari. Bani fictivi. Pentru ca daca ar fi avut bani adevarati, statul i-ar fi dat din capul locului fara a se mai complica cu aceasta inginerie financiara. De unde provine profitul din care si-a luat d-na Lulache sutele de milioane? Simplu: din dobanzile bancare incasate fara niciun efort din partea managementului. Pai nu sunt tot banii Statului? Pe care i-ar fi incasat chiar el, Statul, daca Ministerul Finantelor nu transfera aceste fonduri la 'Proprietatea'? Situatia e cat se poate de asemanatoare in alte cazuri: o Regie sau Autoritate, primeste de la stat monopolul sa extraga, sa produca, sa distribuie ceva ce-i apartine statului, dar pe care ele il vand la costuri care includ nu doar cheltuielile de productie propriu-zisa ci si salariile lor exorbitante, bonusurile, dividentele sau cheltuielile de protocol. Ei bine, astora vrea sa le reduca Emil Boc salariile la o amarata mie de euro. Chestia n-ar fi o tragedie pentru ei, caci oricum, nici acum nu traiesc din salariu.

Tragedia va fi pentru dl Boc, care nu-si va mai putea plasa clientela politica in manoasele Consilii de Administratie de la stat! Cine se va mai duce acolo sa incaseze 20% din leafa sefului institutiei? Adica 200 de euro. Cand acum se iau 2 - 3 mii si cand unii, ca dna Gratiela Iordache, sunt fortati sa faca parte din cate sapte consilii? Aici cred ca va avea dl Boc o mare problema in cruciada sa impotriva salariilor 'nesimtite'.

Revenind la distinsa doamna Lulache, dansa a acuzat ingerintele politicului in schimbarea sa dintr-o functie pe care o ocupase nu pentru ca era amica nevestei primului ministru (de atunci) si nasa ministrului de Interne, ci pentru ca era competenta. Asa o fi?

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3168.phtml